Contextul actual a redefinit segmentul e-commerce, ducând la o creștere accelerată atât în numărul comenzilor, cât și în valoarea lor. Creșterea valorică din cele 6 luni de pandemie se ridică la 64%, potrivit datelor MerchantPro, platformă locală SaaS de eCommerce. În aceeași perioadă (martie -august 2020), numărul comenzilor a crescut cu 50%. Într-un context normal, această dinamică de reorientare de la offline spre zona de online s-ar fi realizat în 3-4 ani.

Perioada de debut a stării de criză, marcată de lunile de restricții și de distanțare socială, a adus creșteri mai mari, însă dinamica pozitivă s-a menținut și după relaxarea restricțiilor. Astfel, la nivelul lunilor de vară iunie-august 2020 s-a observat o creștere valorică de 52% față de același interval din 2019.

La nivelul celor peste 1.500 de magazine din România active pe platforma de eCommerce MerchantPro, valoarea tranzacțiilor a crescut în luna august cu aproximativ 35% față de perioada similară din 2019. O creștere de 30% s-a înregistrat și în numărul comenzilor plasate pentru magazinele care funcționează pe platformă.

Perioada aceasta a adus o schimbare clară în comportamentul de consum al românilor, dar și în abordarea de business a antreprenorilor. Este clar ca digitalizarea a reprezentat mai mult decât o soluție de moment. Mulți antreprenori au reușit să deschidă noi oportunități și direcții de business. Eficientizarea proceselor și în anumite cazuri reducerea costurilor – prin trecerea pe online – au contribuit de asemenea la o stabilizare pentru aceștia într-o perioadă extrem de volatilă, a declarat Arthur Rădulescu, CEO Merchant Pro.

Arthur Radulescu, CEO MerchantPro

6 luni, cât 3 ani

Perioada a marcat și schimbări în zona domeniilor active pe platformă. Astfel, inițial a crescut interesul pentru zona produselor de consum necesare, mai exact în domenii precum alimentar și curățenie. Apoi interesul românilor a mers și către zona magazinelor cu servicii și produse din segmentul home&deco, bricolaj și produse pentru casă. Magazinele de pe segmentul fashion au luat avânt în perioada de vară, pe fondul reducerilor sezoniere și schimbării anotimpurilor, dar mai ales al începerii școlii.

La începutul acestei perioade s-a crezut că odată cu ieșirea din starea de urgență este posibil să se revină la comportamentul obișnuit și să se înregistreze creșteri mai mici sau chiar scăderi în online. Dimpotrivă, zona de online a continuat să crească. Observăm că această nouă predilecție pentru online – atât din partea furnizorilor de produse și servicii, cât și a clienților finali – se menține și nu dă semne că reorientarea aceasta este una temporară. Practic, această schimbare de comportament ar fi avut loc, într-un context normal cu dinamică anuală de 15-20%, în circa 3-4 ani, a mai precizat Arthur Rădulescu.

Pentru perioada septembrie-decembrie, reprezentanții MerchantPro estimează menținerea acestui trend ascendent, dar și o creștere în numărul de magazine online.

Noi funcționalități care susțin tranziția către online și dezvoltă canalele de vânzare

În ultimele 6 luni, MerchantPro a lansat o serie de funcționalități noi orientate către magazinele cu operațiuni multichannel. Integrarea cu marketplace-ul eMag, gestiunea multi-store și multi-warehouse, integrările cu sisteme ERP sau modulele de vânzare pe plan internațional  sunt doar câteva dintre noutățile platformei eCommerce utilizată de peste 1500 magazine online active, care listează un număr total de peste 5 milioane de produse.

MerchantPro
MerchantPro

MerchantPro a terminat 2019 cu o cifră de afaceri de 500.000 euro, în creștere cu 15% față de anul anterior. În primele 6 luni ale acestui an, creșterea afacerilor MerchantPro a fost de 25%.


Poate te intereseaza si