Tot mai multe indicii confirmă posibilitatea ca Samsung Galaxy S7 să fie lansat mult mai devreme decât ne așteptam.

Așa cum spuneam într-un articol anterior, unde prezentam posibilitate ca Samsung Galaxy S7 să fie lansat mult mai devreme, noi indicii vin să confirme acest fapt. Conform unei noi surse anonime, Samsung a început deja dezvoltarea firmware-ului, cu o lună mai devreme decât au început aceeași operațiune pentru Galaxy S6.

Dacă Samsung păstrează același ritm ca la proiectul anterior, ne putem aștepta ca Galaxy S7 să fie lansat cel târziu în luna februarie.

Dacă ar fi să luăm în considerare faptul că cei de la Samsung au anunțat lansarea Galaxy Note 5 și Galaxy S6 Plus înaintea unui eveniment major în domeniul tehnologiei (evenimentul din septembrie IFA, Berlin), este foarte posibil ca cei de la Samsung să anunțe noul smartphone înaintea Mobile World Congress ce are loc în martie.

Evident, există și posibilitatea ca Samsung să înceapă mai devreme dezvoltarea firmware-ului pentru a se acomoda mai bine cu noile variante de hardware.Există zvonuri că sunt pregătite două versiuni de SoC ce vor fi puse pe noul flagship: unul va fi Snapdragon 820 de la Qualcomm ce tocmai a fost lansat, iar al doilea ar fi noul chip Exynos, produs de Samsung.

Pentru că tot am amintit de chip-ul produs de Samsung, surse diferite din Coreea afirmă că acesta se va numi Exynos 8890 și că va avea un CPU tip ARMV8, cu numele M1. Se pare că la dezvoltarea acestuia se lucrează de doi ani și că va fi un SoC octa-core. Procesorul realizat tot de Samsung va fi realizat cu tehnologia 14nmFitFET și va avea inclus un modem de ultimă generație, de clasa 12LTE, ce se regăsește și pe Snapdragon 820.

Cum vânzările de terminale mobile Samsung sunt oarecum la limită, este destul de credibilă varianta de lansare devansată a noului flagship.


Poate te intereseaza si