TP-LINK lansează cel mai nou router 4G.

TP-LINK lansează astăzi cel mai performant router mobil cu suport 4G, M7350. Noul dispozitiv se adresează celor care vor viteze de acces ridicate şi o conexiune mobilă stabilă de Internet, indiferent de locaţie.

Folosind ultima generație de rețea 4G LTE, TP-LINK M7350 poate atinge viteze de download de până la 150Mbps, oferind oricui posibilitatea de a se bucura de cele mai bune experienţe multiplayer mobile. Utilizatorii pot descărca cele mai noi update-uri oricând și oriunde, în doar câteva secunde sau se pot bucura de sesiunile online multiplayer, fără întreruperi.

Având o baterie puternică de 2550mAh, M7350 poate funcționa timp de 10 ore la capacitate maximă* și 600 de ore în standby. Pentru o flexibilitate suplimentară și o utilizare continuă, dispozitivul poate fi încărcat de la un laptop, cu un alimentator portabil sau folosind adaptorul inclus în pachet. În plus, dispozitivul oferă spațiu de stocare de până la 32 GB prin inserarea unui card microSD, permiţând partajarea în reţeaua Wi-Fi a pozelor, melodiilor, filmelor și altor tipuri de fișiere, aflate pe card.

Prezentat publicului larg în premieră la DreamHack Bucharest 2015, TP-LINK M7350 va fi disponibil în oferta magazinelor, de la sfârşitul lunii aprilie.


Poate te intereseaza si