Apple Watch variante de marimi si materiale

Apple te lasă să îţi personalizezi noul său produs Apple Watch şi ai atâtea variante la dispoziţie încât este aproape dificil să îţi alegi smartwatch-ul potrivit.

Appleinsider a analizat toată oferta şi vine în ajutorul celor care vor să îşi cumpere ceasul inteligent de la Apple.

Mărimi disponibile pentru Apple Watch:

38 de mm vs. 42 de mm

Fiecare model vine în două variante: 38 de mm sau 42 de mm. Acesta reprezintă lungimea carcasei. Ceasul de 42 de mm are ecranul un pic mai mare, carcasa mai largă şi baterie mai rezistentă. Diferenţa de preţ, în cazul colecţiei Sport şi Watch, este de 50 de dolari. Cât despre ceasurile din colecţia de lux Edition nu se cunoaşte dacă va exista această diferenţă de preţ.

Deoarece utilizatorii nu pot proba ceasul Apple decât după 10 aprilie când va fi disponibil în precomandă, până atunci, în Apple Store se găsesc interpretări ale fiecărei carcase în mărime naturală care te ajută să îţi faci o idee cam ce ţi s-ar potrivi. Sau poţi să downloadezi comparaţia printată realizată de fotograful Ryan P. Mac. Acesta a imprimat modelele la mărime normală pentru a fi mai uşor de comparat.

Variante de materiale din care este făcut Apple Watch:

Aluminiu, oțel inoxidabil sau aur de 18 karate

Cele trei ceasuri inteligente se diferenţiază în funcţie de materialul din care sunt construite. Cel din colecţia Sport este din aluminiu, din colecţia Watch este din oțel inoxidabil, iar cel din colecţia Watch Edition este din aur de 18 karate.

Ceasul Sport este disponibil in varianta argintie şi gri, la acelaşi preţ. Ceasul Watch este disponibil în varianta argintie şi negru. Cel din urmă are preţuri diferite în funcţie de lungime. Astfel, un ceas Watch negru de 38 de mm costă 1.049 de dolari, iar cel de 42 de mm costă 1.099 de dolari. Ceasurile din colecţia Edition vor fi disponibile în varianta galben şi auriu rose.

Indiferent de ce carcasă alegeţi, acestea vor fi mai grele unele decât celelalte.

Gama Sport are două variante de 38 de mm și cântăreşte 25 grame, iar cel de 42 de mm are 30 grame. Cele din colecţia Watch cântăresc 40 de grame, respectiv 50 grame. Ceasurie Edition vor avea 55 grame şi 69 grame.

Asta înseamnă ca Apple Watch Edition de 42 de mm va fi de două ori mai greu decât Apple Watch Sport.

Prezentare video Apple Watch

Ce varianta de Apple Watch ți se potrivește? 

Poate te intereseaza si