ios 9

iOS 9 va fi un sistem de operare stabil şi optimizat!

Cu variantele anterioare, iOS 7 şi iOS 8, Apple s-a concentrat să aducă ceva nou, să ofere utilizatorilor aplicaţii care să le fie de folos, precum  Continuity şi Apple Pay, dar şi alte extensii şi widget-uri. Acum însă, cu noul iOS9, Apple vrea să optimizeze şi să stabilizeze aceste tot ceea ce a dezvoltat până acum.

Potrivit unor surse, iOS 9 este asemănător cu OS X 10.6 Snow Leopard, care, la fel, se vrea a fi mai performant şi eficient.

Cea mai bună oferta pentru iPhone 6.

ios 9 concept

“În 2015, iOS 9 va conţine câteva îmbunătăţiri. Sursele ne-au declarat că inginerii se focusează puternic pe rezolvarea bug-urilor, menţinerea stabilităţii şi pe performanţă. Asta în loc să dezvolte alte aplicaţii sau extensii. Apple va încerca să păstreze mărimea OS-ului şi  gestionarea update-urilor, special pentru cei care au iOS de 16GB”, scrie 9to5Mac.

Acest lucru este binevenit mai ales după ce utilizatorii iOS 8 s-au plâns de câteva erori şi s-au arătat nemulţumiţi de sistemul de operare. iOS 8 a venit cu câteva bug-uri “jenante”, WI-Fi mergea foarte încet, bateria era foarte slabă, rotirea ecranului avea probleme, conectivitatea Bluetooth eşua şi multe altele. Versiunile  8.1.1, 8.1.2, şi 8.1.3 au fost create pentru a rezolva câteva dintre aceste erori.

Cea mai bună ofertă pentru iPhone 6 Plus.

Chiar dacă se va concentra doar pe stabilitate şi optimizare, Apple va dezvolta totuşi şi noi caracteristici. Conform unor zvonuri, cu noul sistem de operare s-ar putea lansa o versiune îmbunătăţită a aplicaţiei Map, care va avea direcţii de tranzit şi abilităţi de mapping indoor, şi se vorbeşte şi despre ecran împărţit multitasking pentru iPad. Apple nu a anunţat încă data de lansare a sistemului de operare, dar probabil că pe 9 iunie la Worldwide Developers vom putea afla mai multe amănunte despre iOS 9.


Poate te intereseaza si