Aseară cei de la Apple au lansat mult așteptatele tablete iPad Air 2 și iPad Mini 3, un nou iMac dar și Apple SIM care ar putea da peste cap lumea telecom.

iPad Air 2 este prima tabletă din lume care va include o cartelă SIM universală, numită Apple SIM. Rolul lui Apple SIM este acela de a înlocui toate cartelele SIM clasice prezente pe piața de telefonie mobilă.

Se pare că introducerea lui Apple SIM este  prima lovitură dată de către compania Apple cartelelor SIM normale, deoarece implementarea acestui SIM în tabletele iPad este un test făcut de către compania Apple pentru viitoarea implementare în iPhone.

În momentul de față, Apple SIM este compatibil cu cei trei mari operatori de telefonie mobilă din SUA precum: T-Mobile, Sprint, AT&T și le oferă posesorilor de iPad Air 2 posibilitatea de a alege dintre ofertele de internet ale acestora fără a a instala o cartelă de a lor în iPad, ei putând schimba ofertele oricând doresc fără nici cel mai mic efort.

Pe lângă cele trei rețele de telefonie mobilă din America se mai adaugă și EE din Marea Britanie care va beneficia de Apple SIM. Altfel spus, toate tablete vândute de către Apple în America și Marea Britanie vor avea cartela SIM Apple.

Trecerea de la SIM-urile normale la Apple SIM nu va fi făcută imediat și nu va fi acceptată pentru început de către toți operatorii de telefonie mobilă.

apple_ipad_air_2


Poate te intereseaza si