ASUS a lansat desktopul de gaming G20, un model compact, conceput să domine segmentul calculatoarelor de gaming cu dimensiuni reduse.

Integrat într-o carcasă de numai 12.5 litri, G20 este motorizat de cea de-a patra generație de procesoare Intel Core i7 și de acceleratoarele grafice NVIDIA GeForce GTX 780, pentru jocuri și divertisment la rezoluția WQHD (2560 x 1440 pixeli). ROG G20 oferă o eficiență energetică crescută, consumând doar 10W în modul Eco Energy.

În ciuda dimensiunilor compacte, cu un volum de 12.5 litri, ROG G20 se recomandă drept un sistem de gaming și divertisment, disponibil într-o multitudine de configurații. ROG G20 poate fi echipat cu cea de-a patra generație de procesoare Intel Core i7 pentru un nivel fără precedent de performanță și multitasking, permițând rularea jocurilor la cele mai înalte setări, vizionarea de filme 4K/UHD (ultra-high-definition) și chiar crearea și prelucrarea de modele 3D.
G20 nu este doar puternic, ci și eficient din punct de vedere energetic. În modul Eco Energy, hardware-ul absoarbe doar 20W1 în starea idle, astfel încât utilizatorii își pot lăsa desktopul G20 să descarce jocurile peste noapte. Acesta poate funcționa, de asemenea, ca un server pentru acasă, cu tehnologie Intel Ready Mode, consumând numai 10W* chiar și atunci când este conectat la internet. Testele au fost efectuate pe G20 cu stocare SSD. Performanțele reale pot diferi în funcție de specificațiile modelului. Mai mult, acesta funcționează silențios generând numai 22dB în starea idle.
asus-prezinta-cel-mai-puternic-calculator-compact-de-gaming-g20_1
Sunetul ASUS SonicMaster are avantajul unei combinații unice între hardware și software, pentru a aduce utilizatorii în mijlocul luptei. Fie că folosesc un set de căști sau boxe externe, focurile de armă răsună, exploziile reverberează și pașii devin indicii auditive. La acestea se adaugă procesarea ROG AudioWizard ce furnizează calculatorului un nou nivel de îmbunătățiri ale sunetului, cu până la cinci moduri de personalizare ce pot fi ușor accesate din mers.
Aplicația Aegis, exclusivă ASUS, oferă monitorizarea în timp real prin intermediul unei interfețe prietenoase. Aegis permite urmărirea gradului de utilizare al procesorului și memoriei, precum și downloadul și uploadul pe internet. Pragurile de temperatură și tensiune pot fi reglate pentru a fi menținute și monitorizate în mod automat.
asus rog g20 compact gaming desktop pc (1)
Prețurile configurațiilor ROG G20 variază între 4000 lei și 7000 lei. Primele modele sunt așteptate să ajungă în România la începutul lunii decembrie.


Poate te intereseaza si