Sony a obținut patru premii TIPA, oferite de renumita Technical Image Press Association, ca o reafirmare a recunoașterii performanței și inovației Sony. Anul acesta, Sony și-a adjudecat distincțiile „Cea mai bună cameră profesională Full Frame”, pentru Alpha 7 RV, și „Cea mai bună cameră profesională pentru creatorii de conținut”, pentru ZV-E1.

CEA MAI BUNĂ CAMERĂ PROFESIONALĂ FULL FRAME: Sony Alpha 7 RV

Editorii TIPA au apreciat în unanimitate modelul Alpha 7R V drept o cameră impresionantă, rapidă și versatilă, ce ridică standardele în rândul fotografilor profesioniști în ceea ce privește caracteristicile și funcțiile pe care le pune la dispoziție. Aceasta integrează un senzor full frame de 61MP, înregistrare video 8K și un sistem de stabilizare a imaginii cu 8 trepte și, în plus, oferă precizie și viteză excepționale în ceea ce privește urmărirea și anticiparea mișcărilor unei game variate de subiecți, cu ajutorul sistemului avansat de autofocalizare bazat pe inteligență artificială. Datorită Exmor R BSI și procesorului BIONZ XR, Alpha 7R V oferă un interval dinamic remarcabil de 15 trepte și capabilități extinse în condiții de iluminare redusă. Atunci când acțiunea este rapidă și fotografiile de moment sunt cruciale, fotografii se pot folosi de capacitatea de a capta conținut la 10 fps și rezoluție maximă pentru până la 583 de cadre RAW consecutive comprimate – cu AE/AF permanent – și, în imaginea JPEG, pentru un număr incredibil de 1000 de cadre consecutive într-o singură rafală.

CEA MAI BUNĂ CAMERĂ PROFESIONALĂ PENTRU CREATORII DE CONȚINUT: Sony ZV-E1

Concepută pentru creatorii de conținut exigenți care doresc să înregistreze atât conținut în mișcare, cât și conținut într-un setup fix, fără a avea nevoie de o echipă sau de post producție, camera compactă full-frame ZV-E1 oferă noi funcții de urmărire a subiecților aflați în mișcare pe bază de AI, poate gestiona interacțiunile cu mai mulți protagoniști și poate fi configurată pentru a genera efecte vizuale și mood-uri, prin intermediul numeroaselor setări cinematografice pentru vlogging. Opțiunile de control sunt ușor de accesat cu ajutorul ecranului tactil al camerei, dar și de la distanță, cu ajutorul smartphone-urilor. Modul său Dynamic Active Mode oferă o stabilizare sporită, pentru o mai mare libertate a utilizatorilor atunci când filmează din mână, în timp ce cipul pe bază de inteligență artificială realizează un crop inteligent în imagine pentru a menține subiectul mereu în centrul atenției. Camera oferă numeroase opțiuni de conectivitate, inclusiv opțiunea de livestream prin USB. Microfonul încorporat cu 3 capsule permite schimbarea directivității și poate fi setat manual sau pe funcția de detectare automată. Accesul la ecosistemul Sony Creators’ Cloud reprezintă un bonus, permițând editarea și partajarea conținutului media în cloud.

CEL MAI BUN OBIECTIV STANDARD FIX: Sony FE 50mm F1.4 GM

Oferind o deschidere maximă a diafragmei de f/1,4, acest obiectiv fix este ideal pentru fotografierea în condiții de luminozitate scăzută, dar și pentru fotografiile dedicate surprinderii unor contexte calde, familiare. Obiectivul G Master integrează o diafragmă cu 11 lamele și are o capacitate de focalizare la distanță mică de 40,6 cm, fiind ideal ca obiectiv pentru utilizare generală și oferind un efect fluid de focalizare a fundalului și efect bokeh bogat. Editorii TIPA au fost impresionați de noile caracteristici de control și de design încorporate, care fac ca acest obiectiv să fie potrivit atât pentru înregistrarea video, cât și pentru realizarea de imagini statice, integrând două butoane Focus Hold și un inel de focalizare manuală cu răspuns liniar, pentru un control mai fin al focalizării. Rezistența la praf și umezeală a obiectivului este asigurată de atenția deosebită acordată îmbinărilor, butoanelor și comutatoarelor, în timp ce un strat de acoperire a elementului frontal cu fluorină îl protejează și mai mult în condiții dificile. La fel ca în cazul tuturor obiectivelor Sony din gama G Master, elementele speciale reduc la minimum aberațiile și distorsiunile, oferind în același timp o rezoluție și o precizie remarcabile, precum și o acuratețe sporită a clarității și a redării culorilor.

CEL MAI BUN OBIECTIV CU ZOOM STANDARD: Sony FE 20-70mm F4 G

Obiectivele moderne trebuie să satisfacă atât nevoile profesioniștilor concentrați pe conținutul video, inclusiv vlogging, cât și pe cele ale fotografilor. Sony FE 20-70mm îndeplinește necesitățile ambelor categorii, fiind un obiectiv excelent pentru conținutul care necesită un superangular și trecând cu ușurință către o deschidere normală, reușind să extindă obișnuitul zoom de 24-70 mm către un zoom foarte util de 20 mm la intervalul inferior. Pentru videografi, un zoom larg oferă un câmp de vizualizare extins pentru selfie-uri, imortalizarea de peisaje și fotografii de eveniment, cu o claritate excelentă pe toată suprafața cadrului, în timp ce deschiderea de 70 mm, de tip „portret”, este ideală pentru realizarea de imagini de perspectivă, interviuri și surprinderea detaliilor, cu o diafragmă cu 9 lamele pentru un efect bokeh fin. Două motoare XD asigură o performanță AF lină și silențioasă, în timp ce designul actualizat elimină efectele de focus breathing, focus shift și axial shift, iar modul activ de stabilizare a imaginii adaugă și mai multă calitate capabilităților video.


Poate te intereseaza si