Printre cele mai importante pregătiri pe care le-au făcut magazinele online din platforma eCommerce SaaS MerchantPro în ultimele luni s-au numărat optimizarea vitezei de încărcare a site-ului, personalizarea designului și crearea de landing page dedicate momentelor importante pentru strategia de vânzări, precum cele dedicate Black Friday sau reducerilor de Crăciun. De asemenea, optimizarea check-out-ului și a proceselor post vânzare, în zona de fulfillment au fost o prioritate pentru comercianți.

Datorită schimbării generațiilor, dar și ca o caracteristică a sezonului de cadouri, în eCommerce domină în această perioadă dorința de instant gratification. Studiile arată că mai mult de jumătate dintre clienți acordă doar 3 secunde unui site să se încarce, altfel îl părăsesc, mai ales în cazul navigării pe dispozitive mobile. Pe de altă parte, rata de conversie crește odată cu viteza de încărcare.

Este important ca platforma să ofere funcționalități tehnice performante, astfel încât comercianții să se poată focaliza pe stocuri și atragerea clienților, iar website-ul să poată fi configurat ușor pentru a răspunde strategiei de creștere a business-ului.

De Black Friday traficul poate crește chiar și de zece ori față de o perioadă normală și este esențial ca viteza de încărcare a conținutului din site să rămână la un nivel superior, pentru a păstra o rată de conversie eficientă. În acest context, investiția în MerchantPro Next – lansat în acest an –  a fost o prioritate pentru noi și astfel asigurăm acum magazinelor de pe platformă o infrastructură solidă, ce oferă o viteză superioară de încărcare a site-urilor, o experiență fluidă de check-out, dar și o suita puternică de automatizări ce cresc performanța magazinelor online, a precizat Arthur Rădulescu, CEO MerchantPro.

În contextul unei piețe online ce a ajuns la un grad evident de maturitate, magazinele se concentrează pe funcționalități care eficientizează fluxul de comenzi la fel sau chiar mai mult decât pe campaniile de marketing. Astfel, cum Black Friday reprezintă debutul unei perioade intense în eCommerce, magazinele online cu afaceri mature, consolidate, încep pregătirile pentru acest moment din perioada verii.

Printre funcționalitățile care asigură diferențierea în eCommerce de Black Friday și în perioadele de trafic intens adoptate anul acesta se numără opțiunile diversificate de plată, în special cele ultra-rapide de tipul Apple Pay sau One-click payments, posibilitatea de livrare în lockere – tendință cu creștere exponențială în ultimii doi ani -, dar și returul facil.

 Există trei segmente esențiale pentru experiența clientului unui magazin online. Performanța pe aceste segmente se traduce în rate de conversii bune și fidelizare a clienților. Cu alte cuvinte, în eficiență și succes în online. Cele trei elemente de bază sunt viteza de încărcare a site-ului, simplitatea și viteza la check-out și viteza de fulfillment, de îndeplinire a așteptării clientului de a se bucura de produs cât mai repede. Pe aceste segmente ne-am concentrat și noi anul acesta, cu scopul de a oferi comercianților soluții pentru optimizare pe toate verticalele –adaugă Arthur Rădulescu.

În ceea ce privește acțiunile pregătite în acest sezon, comercianții au ales să diversifice strategiile de market cu promoții dincolo de reducerile de preț tradiționale, cu care clienții s-au obișnuit în ultimii ani și care nu mai sunt considerate suficient de atractive. Astfel, opțiunile de reduceri suplimentare de volum, promoții cu gratuități sau plata ulterioară prin soluții tip buy now pay later sunt implementate de tot mai multe magazine online.


Poate te intereseaza si