Fitbit Luxe
Product laydown photo of Fitbit Luxe.

Fitbit lansează Luxe, un dispozitiv elegant și inovator de monitorizare a condiției fizice, proiectat pentru monitorizarea completă a stării de sănătate

Fitbit Luxe vine cu un design elegant, confortabil și versatil prin multitudinea de opțiuni de accesorizare, inclusiv prin colaborarea cu brandul de bijuterii gorjana.

Fitbit a anunțat lansarea Fitbit Luxe™, un tracker elegant și inovator de monitorizare a condiției fizice, proiectat pentru evaluarea completă a stării de sănătate. Fitbit Luxe oferă sprijinul și motivația de care avem nevoie pentru a ne menține sănătoși prin funcții complexe, printre acestea numărându-se funcția de gestionare a nivelului de stres, monitorizarea automată a activității fizice, cât și analiza somnului. Toate aceste funcționalități sunt prezente într-o brățară elegantă și ușor de asortat.

Luxe oferă acces la informații vitale despre starea de sănătate prin funcția Metrici de sănătate – interfață de înregistrare a parametrilor fizici monitorizați de aplicația Fitbit. Totodată, tracker-ul ajută utilizatorii să identifice rapid și ușor modificări ale stării de sănătate a organismului, precum creșterea nivelului de stres, oboseală accentuată sau alți indicatori ce pot semnala anumite semne de boală. La achiziționarea modelului Luxe se oferă și accesul gratuit la serviciul Fitbit Premium pentru o perioadă de 6 luni. Utilizatorii vor avea acces la experiența completă, cât și la o analiză amănunțită a informațiilor colectate.

Primul  tracker cu ecran color de la Fitbit

Luxe este un tracker elegant, discret, prevăzut cu un ecran tactil color și o baterie cu autonomie de până la cinci zile. Design-ul versatil îl face confortabil și potrivit pentru purtare atât ziua, cât și noaptea. Poate fi asortat cu o multitudine de accesorii elegante. Luxe este disponibil pentru pre-comandă la prețul de 749 lei, cu livrare în întreaga lume începând din această primăvară.

Pe parcursul ultimului an am fost puși în situația de a ne gândi diferit la ce înseamnă cu adevărat starea de sănătate și de bine a organismului. Am început să monitorizăm posibilele simptome ale COVID-19 și să vedem ce înseamnă stresul și anxietatea în lumea de astăzi. Chiar dacă putem spune că vedem schimbări în bine, tot trebuie menționat că nu a fost niciodată mai important decât acum să ne gestionam în mod holistic sănătatea”, a declarat James Park, VP, GM și co-fondator Fitbit. “Tocmai de aceea ne-am dublat eforturile pentru a putea introduce instrumente și analize inovatoare care dau posibilitatea utilizatorilor noștri săajungă la o stare psihică echilibrată și un stil de viață activ. Am reușit progrese tehnologice semnificative cu modelul Luxe. Astfel, am creat un dispozitiv de monitorizare discret, elegant și cu o estetică modernă în care se regăsesc toate aceste funcționalități de top, multe dintre acestea fiind disponibile până acum doar pe smartwatch-urile Fitbit. Ne dorim să oferim aceste beneficii cât mai multor oameni din întreaga lume.”

Fibit Luxe, un obiect elegant care se simte firesc la încheietura mâinii

Designul inovator al modelului Luxe aduce o formă fluidă, delicată, inspirată de corpul uman și se așază discret la încheietură pentru a da o experiență a purtării similară cu cea a unei bijuterii. Această performanță de design a fost realizată prin folosirea unor tehnici tradiționale de creare a bijuteriilor, adaptate prezentului, obținându-se astfel un finisaj extra lucios pentru carcasa din metal inoxidabil a modelului Luxe. Combinând eleganța și căldura unei piese de bijuterie artizanală cu un înalt nivel de precizie necesar activării tehnologiei cu senzori ultra sensibili, Fitbit Luxe este unul dintre cele mai elegante și confortabile dispozitive create până acum. Este disponibil cu numeroase accesorii de mărimi și culori diferite, pentru o purtare 24/7.

Pentru a oferi un stil și mai sofisticat, Fitbit s-a parteneriat cu brandul american de bijuterii gorjana. Cureaua metalică Parker Link într-o nuanță discretă de auriu, disponibilă cu ediția specială a Fitbit Luxe, transformă dispozitivul de monitorizare într-o bijuterie sofisticată.

Având ca principale obiective confortul și simplitatea, Luxe este cel mai subțire dispozitiv de monitorizare cu ecran tactil al producătorului, ce vine cu o varietate bogată de fețe pentru ceas și este primul model cu ecran color de la Fitbit. Funcționalitățile simple și intuitive de swipe și tap ale modelului Luxe oferă utilizatorilor acces facil la statisticile zilnice, notificări și acces la principalele funcții dedicate sănătății și monitorizării activității sportive. Toate acestea într-un design compact, elegant și fără butoane.

 

 


Poate te intereseaza si