MerchantPro Arthur Radulescu

MerchantPro: in 2020, cumparaturile s-au mutat online. La nivelul celor peste 1500 magazine online de pe platforma SaaS de eCommerce MerchantPro, valoarea si numarul comenzilor din 2020 au crescut semnificativ si continua sa creasca. 

Numărul comenzilor efectuate la magazinele online de pe MerchantPro, platformă locală SaaS de eCommerce, a crescut cu 44% în primele șase luni ale anului, în timp ce valoarea comenzilor a crescut cu 62% în același interval de referință. Dinamica din starea de urgență s-a menținut și, mai mult decât atât, a continuat trendul ascendent, semn că schimbarea de comportament a retailerilor și clienților este mult mai profundă, iar migrarea spre achizițiile online este o măsură luată pe termen lung.

La nivelul celor aproximativ 1.500 de magazine din România active pe platforma MerchantPro, numărul tranzacțiilor a crescut în luna iunie cu aproximativ 50% față de perioada similară din 2019.

Din perspectiva valorică, dinamica este mult mai mare, creșterea înregistrată fiind de 95% față de iunie 2019. Se remarcă o dinamică specială și în evoluția cifrelor de la săptămână la săptămână, în perioada 15-21 iunie creșterea fiind de 182% față de perioada similară a anului trecut.

Am urmărit cu atenție evoluția de la săptămână la săptămână începând cu luna martie, iar tendința generată de pandemie a devenit noua normalitate: cumpărăturile online nu mai sunt un comportament forțat de context, ci adoptat de un segment tot mai mare de clienți. Cifrele arată o schimbare profundă și o migrare pe termen lung către online, atât din partea clienților – comportament reflectat de numărul și valoarea comenzilor, cât și din partea retailerilor – numărul magazinelor noi de pe platformă fiind într-o creștere permanentă, a precizat Arthur Rădulescu, fondator ShopMania Net, care administrează MerchantPro.

De asemenea, pe întregul interval ianuarie – iunie 2020 se observă o creștere de 44% în numărul comenzilor, respectiv de 62% în valoarea acestora, față de perioada similară a anului trecut. Totodată, valoarea medie pe comandă a crescut cu 12% în intervalul menționat.

Funcționalitățile pe care le-am introdus, în special cele orientate către administrarea vânzărilor multi-channel, integrarea cu eMAG Marketplace și modulele de management multi-warehouse, au avut un impact pozitiv semnificativ la nivelul interesului retailerilor offline in ceea ce priveste platforma MerchantPro, dar și în rândul clienților mai vechi care au avut nevoie de suport pentru dezvoltarea businessului în noile condiții de piață, a mai declarat Arthur Rădulescu.

Magazinele online active care utilizează platforma MerchantPro în România au listate un număr total de peste 5 milioane de produse.

MerchantPro a terminat 2019 cu o cifră de afaceri de 500.000 euro, în creștere cu 15% față de anul anterior.


Poate te intereseaza si