Pokernews
Source: PokerNews

Dacă a existat vreodată o dispută între gameri pe tema “Poker sau Hearthstone?”, aceasta tocmai s-a incheiat. PokerStars, cel mai mare site de poker din lume, a lansat, după ani de muncă de proiectare și aproape un an de teste și beta-teste, un format hibrid care combină într-un mod ingenios cele două jocuri, numit Power Up.

De ce poker și Hearthstone? Să facem mai întâi o rapidă trecere în revistă a celor două jocuri.

Hearthstone (original “Hearthstone: Heroes of Warcraft”) a fost dezvoltat experimental în 2014 de o mică echipă de la Blizzard Entertainment ca un joc de cărți între doi oponenți, pe baza structurii deja existente la Warcraft și folosind aceleași elemente, caractere și obiecte. Jocul folosește un pachet de 30 de cărți, iar concurenții își aleg un caracter cu o putere specială, unică. Scopul jocului este reducerea sănătatii oponentului la zero folosind “vrăji” și “minioni”.

Jocul s-a dovedit de mare succes: în luna mai anul acesta era jucat de peste 70 de milioane de fani și a intrat în galeria eSporturilor, având acum propriile turnee cu masive premii în bani.

Pokerul este de cel puțin 50 de ori mai în vârstă decat Hearthstone. A fost atestat prima dată în America, în secolul 19, fiind un mod de distracție pentru muncitori, aventurieri și căutători de aur. La început, se juca cu 20 de cărți, într-o formă rudimentară. Între timp, regulile s-au rafinat, s-a adoptat pachetul acum clasic de 52 de cărți, iar la începutul secolului 20 a aparut formatul de poker cel mai popular astăzi, Texas Hold’em – cel folosit de creatorii Power Up.

Însă formatul Texas Hold’em și-a atins apogeul popularității abia în anii 2000 datorită mediatizării acestuia în showuri televizate și mai ales grație exploziei pokerului online. Regulile înșelător de simple care generează însă situații spectaculoase și caracterul extrem de competitiv al acestui joc au atras milioane de fani din toată lumea.

Mai mult: succesul recent al pokerului a atras atenția oamenilor de știință care au constatat că în spatele aparenței de simplitate pokerul este de fapt cel mai complex joc creat de om, depășind în complexitate chiar șahul – și, cu siguranță, chiar pe noul “asociat”, magicul Hearthstone.

Ei bine, cum este odrasla acestor două jocuri, nou lansatul Power Up? În mare, este un joc de Texas Hold’em “pe steroizi”. Oponenții se înfruntă într-o serie de mâini de poker standard, având însă la dispoziție introducerea de Power Cards – cărți care dau jucătorului puteri speciale, de pildă să tragă cu ochiul la una din cărțile oponentului, să vadă ce carte urmează pe board, să-și schimbe mână primită cu altă mână și chiar să schimbe complet forma flopului.

Jucătorii își pot alege avatarul dintr-o serie de personaje, având acces la nouă puteri diferite care îi vor ajuta, însă cu rezerva că pot fi contracarați de puterile folosite în replică de către oponenți.

Grafica jocului este concepută pe o temă futuristă, există sunete și animație, adică un mediu în care gamerii de eSports să se simtă “ca la ei pe server”. O partidă de Power Up începe în 3 jucători și, în versiunea pe bani reali care se testează încă doar în unele jurisdicții, câștigătorul ia totul.

Jocul este acum lansat pe domeniul .eu al PokerStars, urmând să fie extins și pe .com și curând pe .ro.


Poate te intereseaza si