Vodafone Pass

Abonații Vodafone România au acces la aplicațiile de social media, video și muzică fără a consuma traficul din abonament

  • Cu noua opțiune Music Pass, abonații persoane fizice Vodafone România au acces la aplicațiile de muzică fără a consuma traficul de date mobile inclus în abonament

  • Abonații pot oferi și primi cadou opțiunile Social & Chat Pass și Video Pass, fiecare beneficiind astfel de câte o lună de testare gratuită, printr-un mecanism de tip share”

București, 19 septembrie 2017 – Clienții Vodafone România persoane fizice pot folosi aplicațiile favorite de social media, chat, de streaming video și de muzică fără a consuma traficul de date inclus în abonament, prin opțiunea Vodafone Pass, valabilă pe toată perioada contractuală. Noul portofoliu al operatorului oferă abonamente ce includ Social & Chat Pass și Video Pass, lansate în vara acestui an, și introduce o nouă opțiune, Music Pass. În funcție de valoare, noile abonamente pot include una, două sau toate cele trei opțiuni.

Cu Social & Chat Pass, traficul de date aferent celor mai populare aplicații de social media nu consumă pachetul de date inclus în abonament, iar cu Video Pass utilizatorii se pot bucura de același beneficiu pentru aplicațiile de video streaming. Cea mai nouă opțiune, Music Pass, acoperă traficul pentru cele mai populare aplicații și site-uri de streaming audio. În plus, noile abonamente cu Music Pass inclus oferă două luni de utilizare gratuită a aplicației Zonga, care cuprinde o colecție de peste 36 de milioane de melodii.

„Clienții Vodafone pot beneficia de o ofertă unică pe piața telecomunicațiilor, prin care se pot bucura de aplicațiile preferate fără a consuma date din abonament. În această vară, când am lansat Vodafone Pass, cu cele două opțiuni Video Pass și Social & Chat Pass, am revoluționat modul de a interacționa cu clienții noștri, trecând dincolo de simplul pachet de GB oferit în abonament. Acum extindem beneficiile din ofertă adaugând site-urile și aplicațiile de muzică, integrate în această experiență care simplifică accesul clienților la conținutul online preferat. Mai mult, multiplicăm modalitățile prin care se pot bucura de această ofertă, dându-le posibilitatea de a transfera beneficiile și către prietenii lor,” declară Andrea Rossini, Consumer Business Unit Director, Vodafone România.

Abonații Vodafone România se pot bucura de Social & Chat Pass și Video Pass împreună cu prietenii lor, având posibilitatea de a face cadou, printr-un mecanism special de tip „share”, una sau mai multe opțiuni din cele două categorii. Tot ce trebuie să facă este să trimită un SMS (gratuit) la 2720, în care să menționeze numărul persoanei căruia îi trimite opțiunea, pe formatul 07XXXXXXXX VIDEO sau 07XXXXXXXX SOCIAL. Cel care primește opțiunea beneficiază de o lună de utilizare gratuită a acesteia, iar cel care o face cadou are, la rândul său, o lună de testare gratuită pentru Social & Chat Pass sau Video Pass. Pe durata campaniei, un abonat poate oferi un număr nelimitat de opțiuni Social & Chat Pass sau Video Pass și poate primi maximum două opțiuni, dacă nu le are deja incluse în abonament.


Poate te intereseaza si