Samsung S8 2017

Samsung S8 este foarte aproape de lansare. Pentru că se vor face multe comparații, pentru moment putem să facem o comparație privind dimensiunile smartphone-ului vs cele ale competiției iPhone 7 sau 7 Plus.

Samsung urmează să lanseze în perioada următoare modelele Samsung Galaxy S8 și S8+, fără ca o mare parte din specificațiile acestuia să mai fie necunoscute. Acestea circulă de o bună vreme pe internet poze “scăpate” pe internet de @evleaks sau @onleaks.

Tendința producătorilor în ultima perioadă este să lanseze smartphone-uri cu display cât mai mare, iar Samsung, nu face excepție de la acest trend. Noul S8 o să aibă un display mai înalt chiar și față de modelul Note 7, ca să nu mai vorbim de variantele S7 sau S6.

După cum se poate observa, noul GS8 (S8), urmează să aibă un display mult mai mare, margini inexistente datorate ecranului curbat și o dimensiune puțin mai mare a carcasei față de S7 și S6.

Pentru că nu puteau să lipsească comparațiile cu competiția directă, Apple. Noile modele S8 și S8+, sunt comparate și cu iPhone 7 și iPhone 7 Plus.

Varianta + de la Samsung vine cu un display mai mare, de 6.2 inch, în timp ce iPhone 7 Plus are un ecra de doar 5.5 inch. Nici modelul fără plus nu face excepție, S8 are un display de 5.8 inch, iar iPhone 7 doar 4.7 inch.Samsung S8 comparat cu s8, note 7, s7, s6

Consider că asistăm la o competiție directă în detalii, pentru că deja, specificațiile hardware (procesor, ram) au ajuns la performanțe ridicate, iar o mare parte din proprietari nu le utilizează la întreaga lor putere de calcul.

spate s8 s8+ comparat cu iphone 7, 7 plus

Până la lansarea noilor Samsung S8 și S8+, nu a mai rămas mult timp. Compania coreeană urmează să lanseze smartphone-urile pe data de 29 martie, în SUA, la New York .

Ce părere ai despre noul Samsung S8? Crezi că merită să faci trecerea de la S7 sau iPhone 7 la el?

Poate te intereseaza si