Dacă până acum doar cei de la Android beneficiau de tehnologia NFC, ei bine, a sosit și rândul celor de la Apple să implementeze primul chip NFC în iPhone 6, însoțit de un sistem de plăți mobile.
Încă de acum câteva luni cei de la VISA și-au dat acordul pentru a colabora cu Apple în vederea dezvoltării sistemului de plăți mobile.
Pe urmele celor de la VISA calcă și uriașii de la Mastercard care le oferă ajutorul lor în dezvoltarea proiectului. Se pare că aceștia nu sunt singurii susținători, Apple având suportul celor de la American Express.
Noul sistem de plată va fi introdus o dată cu apariția lui iPhone 6 și va funcționa cu ajutorul tehnologiei NFC.
Pentru a autoriza mult mai repede și mai ușor plățile făcute prin intermediul unor aplicații, sistemul va fi combinat și cu Touch ID.
Cel puțin pentru început, doar SUA și alte țări importante vor putea benefia de acest sistem de plăți.
În România nu se știe când va fi și dacă va fi introdus.
apple sistem de plati


Poate te intereseaza si