F64 aduce un nou echipament pentru profesioniștii din România: camcorderul profesional Sony HXR-NX5R.

În fotografie și video, imaginația și creativitatea n-au limite, dar, pentru a crea tot ceea ce își dorește, un profesionist al imaginii are nevoie de echipament potrivit. Pentru toți cei care au făcut din pasiune o meserie și pentru care calitatea contează foarte mult, F64 și Sony aduc în România un nou echipament video dedicat: Sony HXR-NX5R.

Camera video profesională NX5R se remarcă printr-un sistem inovator cu trei senzori CMOS Exmor full HD de 1/2.8. Fiecare dintre aceștia are o rezoluție de 2,07 megapixeli cu un aspect al imaginii de 16:9 și capturează individual o singură nuanță de culoare: roșu, albastru, verde. Astfel, gama dinamică este îmbunătățită iar sensibilitatea la detalii și reproducerea cromaticii sunt excepționale.

Totodată, Sony HXR-NX5R dispune și de un sistem integrat de iluminare cu opt LED-uri, care oferă aportul suplimentar de lumină necesar în cazul filmărilor în interior sau după căderea serii, iar eficiența energetică este excelentă. O noutate în această gamă sunt posibilitățile de conectivitate WiFi pentru transmisii live ad-hoc, transfer rapid de fișiere și control de la distanță prin intermediul unui smartphone. Și, nu în ultimul rând, HXR-NX5R este echipată cu patina Multi-Interface (MI)HXR-NX5R, prin care utilizatorii pot conecta și controla sisteme de microfoane wireless Sony sau lampa video Sony HVL-LBPC. Aceste accesorii sunt disponibile separat.


Poate te intereseaza si