HTC Bolt ar trebui să se alăture lui HTC 10 care s-a bucurat de un relativ succes. Deși până acum au fost doar zvonuri, HTC Bolt apare acum și în poze.

HTC Bolt ar trebui să fie smartphone-ul ce ar trebui să continue succesul înregistrat de HTC 10. Bine, taiwanezii nu au dezvăluit cum stă flagship-ul lor la vânzare, dar analiștii afirmă că acesta se descurcă decent, chiar dacă nu excepțional. Oricum, dacă ținem cont de dezastrele numite HTC One M9 și HTC One A9, un succes, chiar și relativ e un punct pozitiv pentru producătorul HTC.

Deși denumirea Bolt ar putea fi doar o denumire de lucru, smartphone-ul a trezit deja interesul pasionaților de tehnologie. Informațiile apărute până acum vorbesc despre un display de 5.5”, 3GB RAM, 64GB spațiu de stocare și slot pentru card microSD. Din păcate pozele dezvăluie faptul că mufa jack nu va mai fi disponibilă pe acest device, un trend pe care nu pot spune că mă bucură prea mult. Cel mai probabil output-ul audio va fi asigurat de către portul USB Type-C.

Camera foto ar putea fi una de 18MP cu apertură f/2.0, ceea ce ar însemna un upgrade major comparativ cu camera de 12MP disponibilă pe HTC 10. Pozele ne prezintă și design-ul unibody pe care HTC l-a înregimentrat.


Poate te intereseaza si