Samsung utilizează deja tehnologii de ultimă generație în materie de display-uri, așa cum este display-ul său curbat QHD. Și totuși, sud-coreenii se gândesc deja la viitor.

Oak Ridge National Laboratory (ORNL) ce aparține de Departamentul de Energie a Statelor Unite a anunțat că Samsung a achiziționat o licență de exclusivitate pentru tehnologia de creare a unei pelicule transparente superhidrofobe.

Această tehnologie respinge apa și împiedică praful și mizeria să se lipească de ecran. Aceasta este realizată atașând o folie de sticlă pe o suprafață de sticlă și apoi se încălzește până se obțin două compoziții de materiale. Apoi se utilizează un proces selectiv de tăiere pentru a produce o rețea 3D de pori ce oferă sticlei rezultate capacitatea de a respinge apa. Samsung va trebui să integreze acest proces în linia de fabricație înainte de a putea produce display-uri pentru smartphone-uri.

Deși s-ar putea să fie un pic cam târziu pentru Galaxy S8, este destul de probabil să vedem această tehnologie pe Galaxy S9. Această tehnogie poate fi aplicată la majoritatea suprafețelor de sticlă, deci Samsung ar putea să o utilizeze inclusiv la smartwatch-uri, tablete și chiar televizioare.


Poate te intereseaza si