HTC Desire 10 a fost lansat în două versiuni: Pro și Lifestyle. Cele două smartphone-uri au beneficiat de destule teasere sub sloganul #BeEdgier.

HTC Desire 10 cu cele două versiuni ale sale face parte din gama mid-range. Totuși, deși vin sub același nume, versiunea Pro și cea Lifestyle sunt cât se poate de diferite.

HTC Desire 10 Pro

HTC Desire 10 Pro este versiunea pe care ți-o vei dori. Vine cu un display IPS Full HD de 5.5”, protejat de Gorilla Glass. Puterea de procesare este asigurată de un chipset Mediatek Helio P10, are 4GB RAM și 64GB spațiu de stocare ce poate fi extins cu un card microSD. Camera foto principală este de 20MP cu apertura f/2.2, autofocus laser și bliț dual-LED. Camera frontală e de 13MP și poate realiza poze panoramă la 150 grade pentru selfie de grup.

În ceea ce privește conectivitatea, HTC Desire 10 Pro vine cu LTE categoria 6 (până la 300Mbs download și 50Mbs upload), WiFi a/b/g/n (fără ac), Bluetooth v4.2, NFC și AGPS+ GLONASS. Mai este dotat cu mufă jack de 3.5mm, micro USB 2.0, senzor de amprentă și o baterie de 3000mAh. Dimensiunile sunt 156.4x76x7.9mm și cântărește 165 grame.

HTC Desire 10 Lifestyle

HTC Desire 10 Lifestyle vine cu un downgrade notabil în ceea ce privește hardware-ul, dar corpul rămâne aproximativ la fel. Display-ul de 5.5” are rezoluția de 720p cu un ppi de 267. Chipset-ul e un Snapdragon 400, pe care Qualcomm îl listează în acest moment în categoria de device-uri purtabile (adică nu trebuie să vă așteptați la cine știe ce putere). Acest model vine în două versiuni, una cu 3GB RAM/32GB spațiu de stocare și una cu 2GB RAM/16GB spațiu de stocare. Aparent, camera pe care versiunea Pro o utilizează pentru selfie, versiunea Lifestyle o utilizează ca și cameră principală: 13MP, f/2.2 cu 28mm echivalent lentile. Camera frontală e de 5MP cu apertură f/2.8.

La conectivitate avem LTE cat. 4, 2.4 GHZ WiFi b/g/n, Bluetooth v4.1, NFC, AGPS+ GLONASS, microUSB 2.0 și mufă jack de 3.5mm. Din păcate HTC 10 Desire Lifetyle nu primește și senzor de amprentă.Bateria este de 2700mAh, iar dimensiunile smartphone-ului sunt 156.9×76.9×7.7mm și are o greutate de 155 grame.

Ambele smartphone-uri utilizează o nouă interfață HTC Sense, iar sistemul de operare este Android 6.0.1.

Poate te intereseaza si