LG V20 va fi primul smartphone ce va avea capabilități Quad DAC Hi-Fi pe 32 bit. Compania din Coreea de Sud a realizat un parteneriat cu ESS Technology pentru a include acest element pe LG V20.

“Quad DAC livrează un sunet clar ce se apropie foarte mult de prestațiile live, dar asta doar dacă se folosesc căști cu fir compatibile” a declarat LG într-o conferință de presă. “Clipurile înregistrate cu LG V20 vor fi acompaniate pe fundal cu sunetul valurilor ce se lovesc de plajă de exemplu, sau se poate auzi conversația dintre două persoane la o petrecere zgomotoasă”.

“Calitate audio mai ridicată este o evoluție naturală pentru smartphone-uri, pe măsură ce industria se îndreaptă către oferirea unei experiențe multimedia cât mai completă”, a spus Juno Cho, președintele LG Electronics and Mobile Communications.

Această mișcare din partea LG intră oarecum în conflict cu alegerea spre care tind cei mai mulți producători de smartphone-uri: trecerea la căști wireless. Dacă sunetul este cu adevărat o prioritate, cunoscătorii vor alege întotdeauna căștile cu fir, iar prezența Quad DAC Hi-Fi pe 32 bit pe LG V20 va atrage mulți din cei pentru care calitatea audio este un must have.


Poate te intereseaza si