Huawei Honor Note 8 a fost anunțat oficial și își ia în primire locul în gama smartphone-urilor cu display-uri imense.

Huawei Honor Note 8 a avut parte de prezentarea oficială și a dezvăluit un display gigant de 6.6”, AMOLED, cu rezoluția de 2560×1440. Device-ul are panoul frontal curbat 2.5D, dispune de o cameră frontală de 8MP, iar cea principală este de 13MP cu stabilizare optică.

Sub “capotă” ne putem aștepta la un chipset Kirin955 cu procesor octa-core susținut de 4GB RAM. Va veni în versiuni de 32GB, 64GB și 128GB spațiu de stocare, toate versiunile având și un slot microSD pentru extinderea acestuia. Bateria este de 4500mAh. Huawei Honor Note 8 va rula încă de la început Android Marshmallow 6.0 cu interfața EMUI 4.1. Pe partea din spate se va regăsi și senzorul de amprentă.

Smartphone-ul va fi lansat inițial în China, pe data de 9 august, ulterior urmând a fi lansat în SUA și Europa. În ceea ce privește prețurile, versiunea de 32GB va costa aproximativ 346 dolari, versiunea de 64GB va costa 376 dolari, iar cea de 128GB va costa aproximativ 421 dolari.


Poate te intereseaza si