”Service Phone” și ”12 days commitment”- două servicii implementate de Allview și Diangi Grup

Allview, brandul autohton numărul 1 de smartphone-uri și tablete prezent pe piața din România va implementa împreună cu partenerul său, Diangi Grup, două servicii noi: Service Phone și 12 days commitment.

Programul pilot ce cuprinde cele două servicii va începe de luni, 23 mai și pentru început va fi integrat în service-urile grupului Diangi din București și Brașov. Prin Service Phone, clienții Allview care își vor aduce telefoanele pentru reparații vor primi la schimb un alt telefon pe care-l vor putea utiliza cât timp terminalul lor se va afla în service.

Cel de-al doilea serviciu, 12 days commitment, garantează un termen maxim de 12 zile calendaristice pentru remedierea oricărei defecțiuni a unui produs Allview. În cazul în care reparația se prelungește peste acest termen, terminalul va fi înlocuit cu unul nou. Dacă produsul nu mai este disponibil în oferta Allview, utilizatorul va primi un model cu specificații similare.

Cele două servicii vor fi disponibile de săptămâna viitoare pentru clienții Allview care ajung în următoarele centre Diangi: București sectorul  6, pe Bdul. Iuliu Maniu nr. 71 și Bdul Timișoara nr. 92, iar în Brașov pe str. Brazilor nr. 61. După perioada de testare, programul ar putea fi extins si în cadrul celorlalte locații partenere.


Poate te intereseaza si