Phablet-ul Xiaomi Mi Max a fost lansat oficial și nimic nu e mic la el… poate doar prețul.

Xiaomi Mi Max aduce un display de 6.44” și o baterie ce îi va mulțumi pe cei care nu au milă de telefon când vine vorba de utilizare. Cei de la Huawei afirmă că device-ul este extrem de ușor de purtat, ceea ce în opinia mea e cam tras de păr dacă pot spune așa, pentru că device-ul va fi destul de greu de utilizat cu o singură mână. Greutatea este una de 203 grame, ceea ce nu e foarte rău dacă ținem cont de faptul că acest smartphone e aproape o tabletă.

Display-ul de 6.44” este Full HD, din care rezultă o densitate a pixelilor de 342ppi, ceea ce conform standardelor de astăzi, nu e ceva extraordinar. În ceea ce privește chipset-ul, Xiaomi Mi Max utilizează Snapdragon 652 (utilizat modelele Lite ale LG G5 și HTC 10) pentru versiunile cu 4GB RAM/64GB spațiu de stocare și 4GB RAM/128 spațiu de stocare. Versiunea de bază cu 3GB RAM și 32GB spațiu de stocare utilizează Snapdragon 650. Chipset-ul Snapdragon 652 atrage mult producătorii de smartphone-uri datorită performanțelor solide, nefiind nevoie să cheltuie mai mult pentru un Snapdragon 820.

Spațiul de stocare poate fi extins un un card microSD, acesta utilizând un slot care poate fi folosit și de un SIM, transformând dispozitivul în acest fel într-un smartphone dual SIM.

Xiaomi Mi 5 utilizează o cameră principală de 16MP, cu phase detection și autofocus, cameră ce pare a fi similară cu cea instalată pe Xiaomi Mi 5 lansat în luna februarie. Camera frontală este una de 5MP, aceasta oferind un unghi wide (85 grade).

Bateria este una masivă de 4850mAh, fiind una din cele mai mari baterii de pe piață, doar Asus ZenFone Max având o baterie mai mare, de 5000mAh.

Xiaomi Mi Max utilizează sistemul de operare MIUI 8.0, acesta venind cu un design nou și noi caracteristici.

Iar apoi vine prețul, care în mod sigur va fi privit de competitori cu îngrijorare. Prețurile sunt:

* 3GB RAM/32GB spațiu de stocare/Snapdragon 650 = 230 dolari
* 4GB RAM/64GB spațiu de stocare/Snapdragon 652 = 260 dolari
* 4GB RAM/128GB spațiu de stocare/Snapdragon 652 = 307 dolari.

Acestea sunt prețurile pentru China, deci în Europa prețurile vor fi mai ridicate datorită taxelor.


Poate te intereseaza si