Huawei Honor V8 a fost anunțat oficial și este un smartphone  ce va fi un concurent serios în gama mid range superioară.

Huawei Honor V8 vine cu un display de 5.7” cu rezoluția de 2560×1440, un chipset Kirin 950 și 4GB RAM. Sistemul de operare este Android 6.0 cu interfața EMUI 4.1. Ca și spațiu de stocare puteți alege între versiunea cu 32GB sau versiunea cu 64GB, spațiu de stocare ce poate fi extins cu un card microSD. Versiunea cu 32GB are un display cu rezoluția mai mică, de 1080p.

Partea cea mai interesantă a acestui smartphone este setup-ul dual camera. Este un sistem de 12MP, care a fost realizat cu opțiunea de a face poze la 360 grade. Camera frontală este una de 8MP.

Pe spatele dispozitivului se regăsește scanner-ul de amprentă. Alte dotări ale Huawei Honor V8 sunt NFC, USB-C și suport pentru Huawei Pay.

Versiunea cu  32GB și rezoluție de 1080p va costa 352 dolari, ceea ce nu e foarte rău dacă ținem cont de ce oferă. Dacă veți dori o rezoluție mai mare și mai mult spațiu de stocare, atunci va trebui să scoateți din buzunar 429 dolari, ceea ce reprezintă un preț destul de bun comparativ cu alte smartphone-uri cu configurații asemănătoare.


Poate te intereseaza si