Săptămâna trecută, Motorola a anunțat că va ține un eveniment special pe 17 mai, la New Delhi. Deși nu s-au dat prea multe date, cel mai probabil, elementul principal va fi Moto G (Moto G4).

Motorola nu a dezvăluit ce telefon vom vedea, dar în schimb utilizează o serie de tweet-uri prin care indică faptul că telefonul ce va fi lansat se bazează pe viața bateriei, securitate, performanță și cameră.

Așa cum se observă din imagini, Motorola a țintit spre o notă jucăușă în teaserele lor, deși noi spunem că sunt ușor ciudate și nu prea reușesc să facă privitorul să se regăsească în ele, dar probabil în spatele acestei campanii există o idee care nouă ne scapă.

Poate că Motorola nu ne dă prea multe informații, dar mulțumită zvonurile ne putem face o idee despre ce va oferi Moto G. Astfel, acest model va fi dotat cu chipset-ul Snapdragon 430 sau 435, va avea 2GB RAM, cameră foto principală de 13MP și un display de 5.5” cu rezoluția de 1080p. Se vorbește și de un model ”Plus” care în mod ciudat va avea aceeași dimensiune a ecranului, dar va beneficia de suportul unei camere de 16MP.

Cum piața telefoanelor de buget e din ce în ce mai aglomerată, rămâne de văzut cum se va descurca Motorola. Ținând cont de competiția extrem de agresivă, plus o campanie de teasing destul de slabă, suntem chiar curioși să vedem dacă Moto G va reuși să impresioneze publicul țintă.


Poate te intereseaza si