Vernee Thor, smartphone-ul cu 3GB memorie RAM și un preț decent.

Nu știu câți dintre voi au auzit de compania celor de la Vernee, personal până acum câteva săptămâni nu știam de existența lor, dar sunt una dintre cele mai populare companii producătoare de smartphone-uri din China.

Cum China este “locul de naștere” a multor telefoane performante și noul Vernee Thor face parte din această categorie. Mi s-a mai demonstrat încă o dată că prețul tuturor telefoanelor care se află acum pe val, este de fapt prețul brandului sau a brandurilor pe care le au în spate nu neaparat a specificațiilor tehnice cu care vin.

Încă de la prima întâlnire pe care am avut-o cu Vernee Thor acesta mi-a lăsat o foarte bună impresie, carcasa este foarte rezistentă, oferă un aer premium și dacă ne mai gândim și la preț, raportul calitate preț este excelent! 🙂

Vernee Thor vine cu un display ceva mai mare decât a unui i-Phone 6s, respectiv 5 inch, cu rezolutie HD, acoperit de sticla Gorila Glass 3. În spatele design-ului impecabil, se ascunde un procesor  MediaTek MTK6753 Octa Core la 1.3 GHz, pe 64 de biti,  3 GB memorie RAM și 16 GB memorie internă.

Pe lângă aceste specificații tehnice vine, Vernee Thor rulează cu Android 6.0 Marshmallow și vine cu un senzor de amprentă. Camera principală are 13MP iar cea secundară 5MP.

Un alt lucru care mi-a atras atenția este bateria de 2800 mAh pe care chinezii au implementat tehnologia de încărcare rapidă, Li-Polimer Batery, astfel că în doar 45 de minute telefonul tău se va încărca complet iar tu vei putea să-l folosești fără probleme întreaga zi.

LB7A9964-副本

Am ajuns la partea cea mai interesantă a articolului și anume: prețul. Foarte rar găsim un telefon care să aibă 3GB memorie RAM și un display de 5 inch care să nu coste foarte mulți bani, iar Vernee Thor face parte din această categorie.

Toți cei care doresc își doresc un telefon cu 3GB memorie RAM și un display decent, îl pot lua în considerare pe Vernee Thor.

Vernee Thor este disponibil în pre-comandă pe site-ul celor de la gearbest, unul dintre cele mai importante magazine online din China, pe negru sau gri, la prețul de doar 119.99 dolari. Livrările vor începe pe 10 mai. 

Poate te intereseaza si