Bitdefender, producător global de soluții de  securitate cibernetică, lansează „Drumul Cetăților”, aplicația de mobil  ce invită la descoperirea monumentelor istorice din România, de la dave dacice, cetăți și castele medievale, la biserici fortificate.

Aplicația care îi poartă pe utilizatori pe firul istoriei este disponibilă pentru orice terminal mobil cu sistem de operare Android sau iOS și poate fi descărcată gratuit din Google Play sau App Store.

„Drumul Cetăților” oferă utilizatorilor informații despre cele mai apropiate monumente istorice, fiind astfel ghidul de încredere pentru o vacanță în locurile cele mai pitorești și încărcate de istorie. Fiecare fortificație beneficiază de o scurtă descriere, de o fotografie care să o facă mai ușor de recunoscut și de informații rutiere pentru a ajunge la destinație.

Odată ajuns în apropierea unui obiectiv, utilizatorul poate da „check-in”, securizând astfel monumentul, și căpătând în același timp un rang medieval ce este răsplătit cu o soluție de securitate Bitdefender.

Aplicația „Drumul Cetăților” le propune utilizatorilor monumente istorice aflate pe teritoriul întregii țări, precum Cetatea FăgărașuluiFortificația de la Cisnădioara, monument reprezentativ al artei romanice în Transilvania, sau Cetatea Ineului, reședința de vară a principilor transilvăneni.

Securizați cât mai multe monumente istorice medievale, parcurgând firul istoriei, cu aplicația „Drumul Cetăților” pentru a vă păstra dispozitivele personale, PC, smartphone sau tabletă, în siguranță.

Publicitate

loading...

Boom247.Ro