iPhone 7 este departe de a fi oficial, dar bursa zvonurilor refuză să se dea bătută în a vedea device-ul înaintea lansării oficiale.

Ultima imagine, care pare a prezenta un iPhone 7 cu display edge-to-edge, a apărut pe Weibo. Partea superioară și inferioară a device-ului par neschimbate față de versiunile anterioare, cu butonul de Home și difuzoarele situate în aceleași locuri.

Așa cum arată acest design, cu display-ul ce merge din laterală în laterală, este destul de nou pe bursa zvonurilor și nu este susținut de zvonuri anterioare. Am văzut imagini despre care se spunea că este spatele de la iPhone 7, cu un redesign a benzilor de antenă, dar acele poze nu indicau faptul că telefonul va avea acest tip de design prezentat în poza de mai jos.

Cei de la 9to5Mac au dezvăluit câteva inconsistențe. Cea mai mare este linia neagră din partea dreaptă jos a ecranului care vin în contact cu laterala. Acea linie nu este dreaptă și indică faptul ca imaginea a fost manipulată în Photoshop. Aceeași zonă este și foarte pixelată, ceea ce ridică noi semne de întrebare.

Deși este destul de clar că poza este fake, este interesant să vezi până unde merg unele persoane, pentru a crea ceva de genul.


Poate te intereseaza si