iPhone 7 concept

iPhone 7 Plus a apărut pe internet, dintr-o greșeală, în prima sa fotografie presupusă reală.

După cum bine știți, din 2 în 2 ani, Apple oferă schimbări majore iPhone-urilor sale, iar cum în această toamnă se împlinesc 2 ani de la această tradiție, ne așteptăm să vedem un iPhone 7 revoluționar.

Imediat după lansarea lui iPhone 6s au și apărut primele zvonuri despre următoarea generație de iPhone-uri, iar de atunci și până în prezent, presa a tot scris despre asta.

Ieri, chinezii de la bastillepost.com ne-au făcut cunoștintă cu o carcasă presupusă reală de iPhone 7 Plus care a fost postată din greșeală pe internet.

iphone-7-render-leak-antenna-lines

Ținând cont de toate zvonurile apărute de-a lungul timpului prin presa internațională, observăm că vor exista diferențe impresionante între noua și vechea generație de iPhone-uri.

Prima schimbare majoră care îmi atrage atenția este lipsa dungilor gri destinate antenelor care erau destul de inestetice.

Una dintre cele mai importante schimbări se află la nivelul camerei foto principale, care începând cu această generație va fi o cameră foto principală duală. Singurul telefon care are o astfel de cameră în prezent, este noul LG G5.

Cei de la Apple ar putea folosi tehnologia Smart Connector și pe noul iPhone 7, nu doar pe iPad Pro, care va permite transmiterea de date direct de pe telefon către accesorii externe și încărcarea în același timp.

Cum vi se pare noul iPhone 7 Plus?


Poate te intereseaza si