Uber împlineşte un an în România. Cine sunt utilizatorii şi şoferii parteneri Uber în Bucureşti.

În prezent, peste 70.000 de utilizatori şi-au descărcat aplicaţia şi s-au alăturat comunităţii de ridesharing cu cea mai rapidă creştere din Europa Centrală şi de Est. Până acum, timpul mediu în care o maşină ajunge la un utilizator din Bucureşti a scăzut de la 12 minute la 4,5 minute, aproape o treime faţă de acum un an.

Uber a vrut să cunoască mai bine comunitatea de pasageri şi şoferi parteneri din România. Împreună cu institutul de cercetare IMAS Marketing şi Sondaje, Uber a derulat un sondaj online la finalul anului trecut, la care au raspuns 2.531 de persoane (parteneri şi pasageri Uber).

Cine sunt utilizatorii Uber din Bucureşti

60% dintre cei care aleg Uber au sub 30 de ani, iar 9 din 10 au studii superioare. De când există Uber în București, 25% dintre respondenți spun că folosesc maşina personală mai puţin, în timp ce peste 40% spun că aleg Uber atunci când știu că la destinaţie locurile de parcare sunt limitate.

Sondajul mai arată că utilizatorii aleg Uber ca pe un mod sigur de a ajunge acasă. 7 din 10 comandă o cursă Uber în timpul serii sau pe timp de noapte. 97% ar recomanda serviciul şi altor persoane.

Cine conduce cu Uber

Şoferii partenerii Uber sunt în mare parte persoane educate, tinere și de vârstă medie – 72% au între 21 și 40 de ani și aproape 70% au studii superioare. Când au fost întrebați de ce conduc cu Uber, 90% a spus că apreciază flexibilitatea și venitul în plus.

Partenerii Uber au ocupații diverse: 37% sunt antreprenori sau liber profesionişti, 31% au un serviciu full-time, în timp ce 22% nu au o altă sursă de venit și conduc cu Uber în timp ce sunt în căutarea unui loc de muncă.

Când vine vorba de reglementarea serviciilor de ridesharing, 90% din utilizatorii şi șoferii parteneri cred că România are nevoie de un cadru legislativ care să încurajeze dezvoltarea acestui serviciu.


Poate te intereseaza si