Samsung 14nm LPP oferă viteze cu până la 15 procente mai mari și un consum cu până la 15 procente mai mic.

Samsung a început producția cipurilor avansate ce folosesc procesul14nm LPP(Low-Power Plus), a doua generație a tehnologiei Samsung 14nm FinFET.

În prima partea a anului 2015, Samsung a anunțat procesorul Exynos 7 Octa, bazat pe primul proces 14nm LPE (Low-Power Early) din industrie. Prin lansarea noului process de 14nm LPP, Samsung își consolidează poziția de lider în tehnologia proceselor și demonstrează performanța și eficiența energetică a procesorului Exynos 8 Octa, inclusiv față de clienții săi, precum Qualcomm Technologies, Inc. Procesorul Qualcomm® Snapdragon™ 820 folosește noul proces Samsung 14nm LPP și este de așteptat să fie integrat în dispozitive în prima jumătate a acestui an.
Integrarea unei structuri tridimensionale FinFET a tranzistoarelor oferă o creștere a performanței și un consum de energie mai scăzut.

Noul proces Samsung 14nm LPP oferă viteze cu până la 15 procente mai mari și un consum cu până la 15 procente mai mic, spre deosebire de tehnologia 14nm LPE anterioară, datorită îmbunătățirilor structurii tranzistoarelor și optimizării procesului. În plus, folosirea tranzistoarelor FinFET oferă mai multe posibilități în procesul de producție, și astfel se vor evita limitările de scalare.

Procesul Samsung 14nm FinFET este considerat a fi una din cele mai optimizate soluții pentru aplicații mobile și IoT și va veni în întâmpinarea nevoilor pieței pentru o gamă largă de aplicații și servicii extrem de performante, din diverse industrii, de la rețelistică, până la auto.


Poate te intereseaza si