Allview lansează P8 Energy Mini, smartphone-ul cu sticlă 2.5D

Allview, brandul autohton numărul 1 de smartphone-uri și tablete prezent pe piața din România lansează astăzi smartphone-ul P8 Energy mini, dispozitivul care definește utilitatea în contururi rafinate. Sticla curbată 2.5D care protejează ecranul se îmbină armonios cu metalul într-un design de excepție.

P8 Energy mini este un smartphone Dual SIM echipat cu procesor Quad Core cu frecventa de 1,3GHz, care împreună cu memoria RAM de 2GB și sistemul de operare Android 5.1 Lollipop asigură o experiență multimedia remarcabilă și o navigare fluidă pe internet. Memoria Flash de 16GB poate fi extinsă prin adăugarea unui card microSD de până la 128GB pentru a oferi un spațiu generos pentru toate fișierele importante.

Display-ul de 5 inch IPS HD, cu rezolutie de 1280×720 pixeli oferă luminozitate excelentă și culori pătrunzătoare în unghiuri largi de vizualizare. Display-ul  e protejat  de zgârieturi prin DragonTrail Glass, iar sticla 2.5D oferă un aspect premium și o senzație plăcută la atingere.

Camera principală de 8MP cu autofocus si HDR pune la dispoziția utilizatorilor numeroase filtre pentru a captura ipostaze mereu surprinzătoare. Fie că e vorba de imagini panoramice, redarea cu acuratețe a textelor fotografiate sau înregistrări video la calitate Full HD, camera se va ridica la nivelul așteptărilor. Pasionații de selfie-uri au la dispoziție camera frontală de 5MP precum și funcția de corectare manuală sau automată a trăsăturilor feței. Fotografiile private pot fi păstrate într-un album special, accesat doar prin parolă.

Acumulatorul de 4.000MAh asigură o autonomie de până la 400 de ore în stand-by și 1.500 de minute de convorbire.

Prețul smartphone-ului P8 Energy mini este de 799 lei. Achiziția prin precomandă se poate realiza din 19 ianuarie, iar livrările vor fi efectuate începând cu 28 ianuarie 2016.


Poate te intereseaza si