Lenovo prezintă primul smartphone care folosește sistemul de operare de realitatea virtuală realizat de Google, Project Tango.

După cum vă spuneam și în articolele precedente, CES 2016 este unul dintre cele mai importante evenimente din acest an, motiv pentru care, cei de la Lenovo s-au gândit că acum este momentul proprice pentru a anunța primul smartphone care va folosi sistemul de operare de realitate virtuală realizat de Google, Project Tango.

Alături de Lenovo și Google își fac simțită prezența, pe partea hardware, și cei de la Qualcomm, telefonul folosind un procesor Snapdragon.

Mai exact, Project Tango este o platformă tehnologică dezvoltată de Google care utilizează un sistem optic computerizat pentru a crea experiențe 3D pe ecran în genul tehnologiei Hololens de la Microsoft. Sistemul îmbină componente software şi hardware care îi permit să reacționeze la fiecare mișcare a utilizatorului, spre exemplu când acesta face un pas în față, în spate sau se apleacă dintr-o parte în alta.

Datorită lui Project Tango, developerii vor putea crea aplicații care să transforme casa într-un joc virtual sau pot crea o fereastră magică care deschide calea spre medii virtuale şi amplificate. Dispozitivele integrate cu Project Tango pot recunoaște locuri în care au mai fost așa că acest telefon o să vă ajute să vă aduceți aminte mai ușor de locurile pe care nu le vizitați foarte des sau sunt prea aglomerate.

Primul smartphone cu Project Tango va fi lansat de către cei de la Lenovo în vara acestui an.

Ți-ai cumpăra un astfel de telefon?

Poate te intereseaza si