Apple a decis să-și rotunjească veniturile înainte de sărbători prin lansarea Smart Battery Case pentru iPhone 6s și iPhone 6.

Smart Battery Case este dezvoltat special pentru iPhone 6s și iPhone 6, va proteja și va prelungi viața bateriei. Căptușeala elastică de microfibre din interior protejează telefonul și în același timp se poate pune și scoate extrem de ușor. Exteriorul este mătăsos și se simte extraordinar în mână.

Odată pusă pe telefon, aceasta se poate încărca în același timp cu telefonul. Apple spune că odată folosită, oferă până la 25 ore de convorbire, 18 ore pe LTE și până la 20 ore de video și audio playback. Statusul bateriei este afișat pe lock screen-ul iPhone-ului și în centrul de notificări, informându-te despre câtă baterie mai ai.

Smart Battery Case costă 99 dolari și poate fi achiziționată din Apple Store.


Poate te intereseaza si