Un nou update pentru Chrome îmbunătățește economisirea de date cu până la 70%.

Nu ai acces la Wi-Fi, iar datele îți sunt pe terminate sau ai un semnal ca și inexistent, parcă ți-ai fi dorit ca browserul de pe Android să nu mai fie atât de lacom în ceea ce privește consumul de date. Cum tehnologia de compresie oferită de Opera Max câștigă tot mai mult teren, Google Chrome va primi o optimizare adițională ce îmbunătățește modul Data Saver.

Modul Data Saver este disponibil de ceva timp și oferă o compresie a paginilor de până la 50%, trecându-le prin serverele Google. Totuși, noul update este mai agresiv, sacrificând mare parte a paginii web, eliminând părțile mari consumatoare de date.

Pentru a ajunge la cei 70%, mare parte a pozelor sunt eliminate când Chrome-ul detectează că ai o conexiune mai slabă. Odată ce pagina e încărcată, utilizatorii pot face un tap pe background pentru a alege ce poze doresc să vadă. Alternativ, va apare un pop-up ce va oferi posibilitatea încărcării tuturor pozelor de pe pagină. Acest mod va imbunătăți destul de mult încărcarea paginilor când avem o conexiune la internet mai slabă și va imbunătăți consumul de date.

Noul update a început deja să fie furnizat în zonele cu viteză de internet mai scăzută și în următoarele luni va fi disponibil pe toate terminalele.


Poate te intereseaza si