Toshiba Satellite Click Mini 2in1 este un laptop sau tabletă, depinde cum îl folosești, cu sau fără tastatură, care te poate salva oriunde te-ai afla.

Încă de când brandurile importante din lumea laptopurilor au început să prezinte pe la evenimentele lor importante altfel de laptopuri, mai exact laptopurile 2in1, care pot juca rolul atât de laptop dacă îl folosiți cu tastatura, dar și de tabletă deoarece tastatura se poate detașa, trebuie să recunosc că mi-au atras foarte tare atenția și abia am așteptat să testez unul pentru a vedea dacă sunt sau nu compatibilă cu performanțele și dimensiunile unui astfel de laptop/tabletă.

Din această categorie face parte și laptopul Toshiba Satellite Click Mini care a fost prezentat în martie la CES 2015 și care după părerea mea este un laptop/tabletă care se adaptează odată cu tine după nevoile tale, oriunde te-ai afla. Probabil că vă veți gândi că un astfel de laptop are un preț piperat, însă credeți-mă pe cuvânt, raportul calitate-preț este excelent. Pentru cei care nu își doresc un laptop mini, există și o variantă normală de Toshiba Satellite Click, însă prețul acestuia este direct proporțional cu dimensiunile și performanțele acestuia.

Toshiba Satellite Click Mini 2in1 a făcut parte din echipa noastră mai bine de o săptămână iar experiența de care am avut parte alături de el a fost de neuitat, știți voi, prietenul la nevoie se cunoaște.

Perioada în care cei de la Toshiba ni l-au trimis pe Satellite Click Mini a fost una extrem de încărcată, având foarte multe evenimente la care a trebuit să participăm, așa că l-am luat și pe el cu noi. Prin intermediul lui, voi, cititorii noștri, ați fost la curent cu toate lansările de produse care au avut loc în această perioadă, totul apărând pe site în timp real.

Specificații tehnice

  • Display: 22.6 cm (8.9”) WUXGA (1920 x 1200) display IPS cu suport touch capacitiv în 10 puncte
  • Procesor: Intel® AtomTM Z3735F
  • Grafică: Integrated Intel® graphics
  • Memorie: 2 GB DDR3L
  • Stocare: 32 GB eMMC
  • Cameră posterioară cu 5 MP cu auto focus, cameră frontală cu 2 MP
  • Sistem de operare: Windows 8.1 Update with Bing

Conectivitate

  • Tabletă: 1 x Micro-HDMI, 1 x Micro-USB și 1 x slot microSD (cu suport până la 128 GB), 1 x port Combo pentru Mic/Căști
  • Tastatură: 1 x USB 2.0, 1 x slot SD (cu suport până la 128 GB)
  • WiFi 802.11 b/g/n, Bluetooth 4.0
  • Audio: difuzoare stereo laterale cu Dolby Digital Plus

Galerie foto

Puncte pozitive

Design – pot spune că a fost dragoste la prima vedere încă de când l-am văzut în pozele oficiale. Cu toate că este destul de mic, în comparație cu laptopurile clasice, este foarte elegant și rafinat. Eu am avut varianta Smart White Pearl, așa că Satellite Click Mini s-a asortat cu geanta sau rucsacul din dotare. Acesta mai este disponibil și în varianta Satin Gold.

Greutate și dimensiuni –  indiferent că l-am folosit ca și laptop sau ca și tabletă, vreau să vă spun că nici nu l-am simțit că îl am în geantă. Nu are deloc kilograme în plus și nici nu este deloc mare, ca să nu am loc de el.

Autonomia bateriei – la acest capitol, pe partea mai soft de utilizare (browsing, mailuri, editare foto, scris articole pe site), am fost multumiță de baterie, aceasta ținându-ne cam 5 ore. Mai exact, la evenimente nu a trebuit să mă așez cât mai aproape de priză pentru a reuși să-mi fac treaba de pe laptop.

Sistem de operare – acesta a venit cu Windows-ul 8.1 preinstalat, însă imediat ce l-am deschis am făcut update la Windows 10. Primele impresii despre ultimul sistem de operare lansat de către cei de la Microsoft mi le-am făcut de pe Toshiba Satellite Click Mini 2in1.

Puncte negative

Tastatura – tastele mi s-au parut destul de mici la fel ca și distanța dintre taste iar în grabă mai nimeream să apasă și pe lângă tastele pe care le căutam.

Camera foto – atunci când te afli în mișcare sau nu ai telefonul la îndemână camera foto a lui Satellite Click Mini te poate salva, însă nu te aștepta să ai parte de fotografii de bună calitate – camera principală este de 5MP iar cea secundară 2MP.

Procesorul – deși vine cu un procesor Intel destul de performant, Atom Z3735F, atunci când a trebuit să instalez mai multe programe în paralel, acesta a început să se încălzească și să se blocheze din când în când.

Concluzii

Toshiba Satellite Click Mini 2in1 este perfect atât pentru utilizatorii foarte ocupați care se află aproape tot timpul în mișcare și care dispun de un spațiu și acces la priză limitat, dar și pentru studenții moderni care au renunțaț de mult la clasicele foi și pixuri pentru a-și lua noțițe atunci când merg la cursuri. Aceștia  au făcut un upgrade important și au trecut la laptopul 2in1 Satellite Click Mini.

REVEDEȚI PREZENTAREA
Toshiba Satellite Click Mini 2in1

Poate te intereseaza si