Smartphone-ul Oppo R7s este un telefon de nivel mediu, dar care are o memorie RAM impresionantă de 4GB. Iată care sunt specificațiile noului smartphone!

De curând, telefonul Oppo R7s a fost lansat și urmează să ajungă pe toate piețele telefoanelor mobile din toată lumea. Este un telefon de nivel mediu, dar care are specificații interesante!

Telefonul se poate lăuda cu un display de 5.5 inch, FULL HD AMOLED, 401 ppi. Oppo R7s este construit din aluminiu, este protejat de sticlă 2.5D. Ramele măsoară numai 2.2 mm, iar grosimea telefonului este de 7 mm.

Oppo R7s are procesor Snapdragon 615 și memorie RAM de 4GB. Telefonul este dotat cu o baterie puternică de 3.070 mAh, mai mică totuși decât cea care se găsește la R7 Plus (4.100 mAh). Datorită tehnologiei VOOC Flash Charge, utilizatorii vor putea vorbi 2 ore la telefon după o încărcare de 5 minute. Ceea ce este chiar foarte tare!

Restul specificațiilor sunt asemănătoare cu predecesorul său, telefonul Oppo R7 Plus. Avem o cameră foto principală de 13 MP, iar cea frontală are 8 MP. Dispozitivul are o memorie internă de 32 GB, precum și suport pentru card microSD. Sistemul de operare este Android 5.1 Lollipop. Telefonul mai are ColorOS 2.1 și conectivitate 4G dual SIM.

Oppo R7s va fi disponibil în curând în Singapore, Australia, Taiwan, Vietnam, Indonezia, Malaezia și Tailanda, iar în SUA și Europa va ajunge în decembrie.


Poate te intereseaza si