Continuum

Este Continuum răspunsul pe care îl căutăm?

Cum ar fi să-ți poți conecta telefonul mobil la un monitor, mouse și tastatură și să-l poți folosi în locul desktop-ului? Experiența să fie identică, dar totul să se întâmple pe telefon, același telefon pe care îl porți cu tine oriunde mergi. Ei bine, această idee se numește „Continuum”, iar Microsoft este foarte aproape de a o face realitate.

Gigantul din Redmont dorește ca utilizatorii Windows să aibă parte de aceeași experiență, indiferent de dimensiunea display-ului folosit. Eforturile companiei în această direcție se pot vedea în Windows 10 Mobile, Lumia 950 și 950 XL deja având această funcție.

Au mai fost telefoane, în trecut, care au încercat să facă acest lucru, unul din ele fiind Motorla Atrix. Însă nu a avut succes, în special din cauza faptului că trebuia să cumperi și să porți cu tine prea multe dispozitive. Folosind Continuum, nu trebuie să ai decât un Display Dock și poți folosi orice monitor, mouse și tastatură.

Cea mai bună parte este că totul se întâmplă pe telefon, asta însemnând că oriunde mergi, toate fișierele importante merg cu tine. Și nu doar cele foarte importante, ci și jocurile sau filmele. E ca și cum ai avea tot timpul desktop-ul la tine.

Microsoft nu este singura companie care se îndreaptă în această direcție. Deși soluția celor de la Apple este puțin diferită, la bază stă aceeași idee: portabilitate absolută. Cu funcția Continuity de la Apple, ai acces la toate fișierele tale atât de pe telefon/tabletă cât și de pe MacBook sau iMac. Informațiile sunt transmise între dispozitive aproape fără să-ți dai seama, și tu alegi pe care să-l folosești. Spre exemplu, începi să scrii un email pe iPhone înainte să ajungi acasă, iar odată ajuns în fața MacBook-ului, conectezi cele două dispozitive și continui să scrii email-ul de pe laptop.

În plus, ca să poți folosi Continuum, ai nevoie de un monitor, mouse și tastatură separate. În locuri publice nu prea ai cum să le găsești, și chiar dacă ești la un prieten, nu poți să-i închizi lui calculatorul ca să poți corecta tu o greșeală într-o prezentare PowerPoint. Dacă plănuiești să menții o stație de lucru la birou și una acasă și doar să conectezi telefonul pe care îl ai tot timpul la tine, nu ar fi o idee rea.. asta până când partenerul vrea să joace Freecell în timp ce tu ești într-o conferință video.

Poate că nu experiența trebuie să fie aceeași indiferent de dispozitivul folosit, ci doar informațiile. Poate că vom avea o întreagă gamă de dispozitive diferite, chiar și dispozitive din ecosisteme diferite, și le vom putea folosi împreună, dar fiecare în modul în care a fost conceput să fie folosit.

Publicitate

loading...

Boom247.Ro