ZTE Nubia X8 ar putea avea butoane touch-sensitive.

ZTE este una dintre cele mai de încredere și serioase companii producătoare de telefoane mobile din China, când vine vorba despre smartphone-uri Android.

Chiar dacă nu concurează cu cele mai mari companii din lume, precum Samsung sau Apple, ZTE este o companie foarte apreciată și asta datorită faptului că produce dispozitive cu specificații și trăsături foarte bune la un preț accesibil. Și când zicem foarte bune, ne referim la faptul că unele specificații, care se regăsesc la telefoanele de ultimă generație, costa mai puțin.

Acum, compania se pregătește să lanseze noul Nubia X8. Potrivit unui teaser apărut pe Weibo, telefonul va fi prezentat pe 15 octombrie. Cei de la Android Community scriu că dispozitivul ar putea avea butoane sensibile la atingere, în special pe partea cares e folosește pentru a controla volumul. Tehnologia este nouă pentru un smartphone, dar de când cu apariția tehnologiilor Force Touch și Clear Force, cine știe, poate acum este timpul butoanelor să aibă touch. Dacă e așa, evident, telefonul va avea și senzor de amprentă. Se mai zvonește că va avea o memorie de 4 GB, așadar rămâne de văzut ce surprize ne pregătește ZTE.


Poate te intereseaza si