OnePlus pregătește lansarea celui de-al doilea smartphone.

Se știe de luni întregi că OnePlus plănuiește să lanseze două telefoane în 2015. OnePlus 2 a fost deja lansat și acum avem detalii despre fratele său.

Cel mai probabil, acesta va fi lansat sub numele de OnePlus X, fiind zvonit că va avea un display de 5.0 inch Full HD LCD, 2GB RAM, 32GB de memorie internă, o cameră principală de 13 megapixeli, o cameră frontală de 5 megapixeli și o baterie cu o capacitate de 3000mAh. Destul de impresionant pentru o variantă „mini”.

Despre rezoluția ecranului se vorbește de mult timp, aceasta fiind de 1920×1080, însă detalii au apărut despre controller-ul ecranului. Conform unor zvonuri recente, OnePlus X va folosi controller-ul Synaptics S3708, care este de asemenea prezent și pe Xiaomi Mi 4c. Acest controller este special fiindcă include și tehnologia SideTouch. Aceasta permite utilizatorului să inițieze o acțiune programată din avans prin ușaora atingere a marginii telefonului. De asemenea, suportă și tehnologia ClearForce, care este similară cu ForceTouch-ul prezent în iPhone 6s și 6s Plus. Însă, având în vedere că OnePlus X nu va fi un telefon de top, sunt mari șansele să nu implementeze funcția ClearForce.

De asemenea, se zvonește că telefonul va folosi procesorul Snapdragon 801 de la Qualcomm. Deși este un procesor mai mult decât decent, este ciudată decizia de a folos un procesor lansat la începutul lui 2014. Similar cu OneTouch Idol 3 de la Alcatel, OnePlus X va avea și două difuzoare frontale de 1.2W.

oneplus mini

Publicitate

loading...

Boom247.Ro