LG anunță noul Watch Urbane 2.

LG a dezvăluit a doua ediție a ceasului Watch Urbane. Datorită conectivității 4G și 3G cu care vine, vei putea folosi noul Android Wear fără smartphone, acesta poate primi notificări chiar dacă nu ai telefonul la tine.

Deși nu este primul smartwatch care suportă o conexiune de date (Samsung a lansat mai multe accesorii capabile să se conecteze la o rețea 3G, inclusiv noul Gear S2), noua ediție a seriei Watch Urbane este primul Android Wear cu această funcționalitate.

Chiar dacă pleci la lucru și lași telefonul acasă, vei putea primi notificările și apelurile direct pe Watch Urbane. Ba mai mult, vei putea folosi și aplicații care necesită o conexiune la Internet.

Noul Watch Urbane are și o baterie mai mare, comparată cu prima ediție – o creștere de la 410mAh la 570mAh – un lucru necesar pentru conexiunea 3G/4G. Asta înseamnă totuși că are o grosime mai mare, 14.2mm, în comparație cu grosimea de 10.9mm a primului Watch Urbane.

De asemenea, are un display mai clar la o rezoluție de 480×480 cu o densitate de 348 pixeli pe inch, la care se adaugă și o creștere a memoriei RAM, de la 512MB la 768MB.

Noul Watch Urbane nu va fi compatibil doar cu Android, dar și cu iOS, și, deși LG a promis că prețul și data lansării vor fi confirmate „la o dată ulterioară”, știm totuși ca ediția a doua a Watch Urbane va fi disponibilă întâi în Statele Unite și Korea de Sud.

Poate te intereseaza si