UE Boom 2 este versiunea cea nouă a celei mai bune boxe cu bluetooth.

Ultimate Ears te provoacă să nu îți impui limite atunci când te gândești la locul următoarei petreceri alături de noul UE BOOM 2. De noua boxă a gamei UE te poți bucura oriunde, fie că îți petreci vara pe o plajă însorită, fie că te bucuri de ski sau snowbording la munte. De la apariția primului UE BOOM și acum, cu upgrade-ul realizat cu noul UE BOOM 2, Ultimate Ears continuă să schimbe modalitatea în care oamenii interacționează cu muzica, împreună, prin redefinirea completă a categoriei boxelor Bluetooth.

Cu un design creat special pentru a rezista la apă, murdărie și uz frecvent, UE BOOM 2 emite un sunet incredibil în orice direcție. Utilizând aceleași materiale de înaltă calitate, îndrăzneața UE BOOM 2 este rezistentă la apă (IPX7) și rezistentă la șocuri (de la o înălțime de 1,50m). Având în vedere că boxa portabilă are forma unei sticle, aceasta poate fi introdusă cu ușurință în suportul pentru bidon de pe bicicletă sau poate fi ușor agățată de ghiozdan sau rucsac, reușind să aducă la viață orice moment din care ea face parte.

Având la bază mult premiatul model UE BOOM, apărut pe piață în 2013, UE BOOM 2 este cu 25% mai zgomotos și emite wireless pe o rază de acțiune de până la 30,4 metri. UE BOOM 2 are o autonomie de 15 ore de utilizare continuă, pe timp de zi sau noapte,  și un nou mod de control al pieselor care permite schimbarea acestora fără ca telefonul mobil să fie utilizat.

În plus, UE BOOM 2 devine mai bun cu trecerea timpului. Utilizând aplicațiile pentru dispozitivele iOS și Android, sunetul se poate dubla prin intermediul folosirii în paralel a oricărei alte boxe Ultimate Ears. Simpla alarmă de telefon a ceasului deșteptător poate fi schimbată și setată în așa fel încât orice utilizator se poate trezi cu muzica preferată în fiecare dimineață. Noi actualizări sunt disponibile prin intermediul aplicației. UE BOOM 2 va fi disponibilă în șase noi variante de culori: Cherrybomb, Yeti, Phantom, GreenMachine, Tropical și BrainFreeze.

UE BOOM 2 va fi diponibil în Europa din luna septembrie 2015, la un preț recomandat de 199 Euro.

ue-boom


Poate te intereseaza si