Huawei producatorul urmatorului model Nexus

Nexus 5 (2015) va avea un design asemănător cu modelul actual, însă va fi mult mai performant.

Dacă ieri apăreau primele posibile imagini clare cu viitorul Nexus 5 (2015), astăzi o sursă de China, ne dezvăluie și specificațiile tehnice cu care noul Nexus s-ar putea lansa în luna octombrie.

Potrivit celor de la bgr.in, viitorul Nexus va merge pe același stil la capitolul design, adică: carcasă cu spatele mat și probabil o ramă metalică.

Noul Nexus ar putea veni cu un display de 5.2 inch, P-OLED Full HD, un procesor Qualcomm Snapdragon 620 (MSM8976), memorie RAM de 4 GB și o memorie internă de 64 GB. În plus, acesta va dispune de scaner pentru amprente, un port USB Type-C și o baterie de 3180 mAh, capabilă să se încarce și wireless.

Noul Nexus va primi o cameră foto principală de 13 MP,telemetru laser, stabilizare optică și bliț dual-LED, în timp ce camera foto secundară va fi de 4 MP dotată cu funcția de detectare a irisului.

Specificațiile tehnice apărute astăzi nu au fost confirmate oficial, cum de altfel, nici acum nu știm dacă cei de la Google au ales să lucreze cu Huawei sau cu LG pentru producerea noului Nexus 5.

Prețul lui Nexus 5 (2015) a fost estimat la 300-400 de dolari, depinzând de brandul cu care Google colaborează. Dacă aceștia lucrează cu Huawei, prețul telefonul va fi mai mare.


Poate te intereseaza si