oneplus 2

OnePlus 2 poate fi achiziționat doar pe bază de invitație sau prin intermediul unor operatori.

După cum ne anunțaseră încă de acum câteva luni, OnePlus s-a întors la achiziționarea de telefoane doar pe bază de invitații. Invitațiile sunt valabile doar pentru noul smartphone recent lansat, OnePlus 2. Cei care vor să își achiziționeze OnePlus One o pot face fără a avea nevoie de invitație.

Odată cu lansarea lui OnePlus 2 s-au confirmat și toate zvonurile care au apărut de-a lungul timpului. Așadar cum era de așteptat, OnePlus 2 vine cu un display full HD de 5.5 inch, un procesor Qualcomm Snapdragon 810, memorie RAM de 4 GB pentru cele cu o memorie internă de 64 GB și o memorie RAM de 3 GB pentru cele cu 32 GB memorie internă. Camera foto este de 13 MP și știe să filmeze 4K. Așa cum ne-au promis, OnePlus 2 vine cu un senzor pentru scanare a amprentei, sistemul de operare este Android 5.1 Lollipop peste care OnePlus a pus OxygenOS. Bateria este de 3.300 mAh și cablul de date este USB Type-C, una dintre dotările importante.

OnePlus 2 este deja disponibil în precomandă la QuickMobile.


Poate te intereseaza si