Business Insider face o trecere în revistă a unora dintre cele mai comune mituri din IT, pe care le desfiinţează.

1. Macurile nu pot fi infectate. FALS. În 2012, un troian a afectat mii de Macuri, dovedind că şi calculatoarele Apple sunt vulnerabile la malware, în ciuda asigurărilor companiei

2. Modul de browsing Private/Incognito înseamnă că eşti complet anonim pe internet. FALS. Singura diferenţă faţă de modul normal de browsing este aceea că browserul nu îţi ţine minte istoricul şi nu se loghează automat ori nu îţi importă bookmarkurile

3. Dacă laşi telefonul la încărcat peste 100%, distrugi bateria. FALS. Smartphone-urile pur şi simplu se opresc din încărcat odată ce ajung la 100%

low4. Mai mulţi megapixeli înseamnă o cameră mai bună. FALS. Calitatea unei fotografii este determinată de cantitatea de lumină care poate intra prin senzor. De obicei, senzorii mari înseamnă pixeli mari, care pot absorbi mai multă lumină. Practic, pentru o cameră foto contează mai mult mărimea megapixelilor decât numărul acestora

5. Ecranele cu rezoluţia cea mai mare sunt cele mai bune. FALS. De la o anumită rezoluţie încolo, ochiul uman nu mai poate distinge pixelii, motiv pentru care o rezoluţie uriaşă nu înseamnă neapărat un ecran mai bun. Mai degrabă, în cazul smartphone-urilor contează luminozitatea ecranului, nu rezoluţia acestuia

6. Nu poţi folosi încărcătorul de iPad pentru iPhone. FALS. Încărcătorul de iPad afectează foarte puţin iPhone-urile. Doar dacă este folosit regulat timp de un an pentru a încărca iPhone-ul, se va observa o scădere a eficienţei bateriei

7. Nu e bine să închizi calculatorul în fiecare zi. FALS. De altfel, este chiar indicat să îţi opreşti calculatorul (laptopul) în fiecare zi, pentru că astfel stresezi mai puţin componentele şi îi poţi prelungi durata de viaţă.

Poate te intereseaza si