Lenovo Magic View

Lenovo prezintă la Lenovo Tech World ceasul său inteligent care va avea două ecrane, Magic View.

Lenovo a anunțat la Lenovo Tech World, primul eveniment global exclusiv al companiei, noi produse interesante, a făcut demonstrații de produse concept impresionante care vor revoluționa modul în care oamenii interacționează cu tehnologia și a conectat mii de fani, media, parteneri și furnizori din întreaga lume. Totodată, în cadrul evenimentului au fost prezentate perspectivele despre viitor din partea celor mai importante companii din industrie: Intel, Microsoft și Baidu.

Pe lângă produsele disponibile anul acesta, Lenovo le-a prezentat participanților câteva detalii din interior despre cercetările viitoare, noi produse și tehnologii. Aceste concepte prezintă gândirea inovativă de astăzi care promite să schimbe fața tehnologiei de mâine.

Smartwatch-urile sunt atrăgătoare pentru confortul incredibil pe care îl oferă. Totuși dimensiunile reduse ale unui ceas de mână face dificilă utilizarea acestor produse pentru alte lucruri decât pentru verificarea imediată a actualizărilor.

Lenovo are ca răspuns la această situație conceptul de smartwatch Magic View – primul pas către un smartwatch cu mai multe funcționalități. Magic View este primul smartwatch cu două ecrane. Al doilea ecran – unul virtual interactiv – înlătură limitările dimensiunilor reduse ale ecranului fizic principal. Acesta folosește reflexia optică pentru a crea o imagine virtuală și oferind un ecran virtual de 20 de ori mai mare decât ecranul principal al ceasului.

De exemplu, utilizatorii pot urmări o hartă, un video sau pot vizualiza fotografii. Acesta redă o imagine suficient de mare și o experiență imersivă, spre deosebire de ceasurile inteligente care există astăzi. Lenovo a colaborat cu parteneri tehnici cheie și a dezvoltat, de asemenea, propriul cip din siliciu pentru a miniaturiza componentele fără a face rabat de la performanță.


Poate te intereseaza si