Samsung va lansa Project Valley

De foarte mult timp se ştie că Samsung intenţionează să lanseze un telefon cu display pliabil şi că acesta va vedea lumina zilei chiar în 2015, din păcate însă acest lucru nu s-a întâmplat până acum.

Cu toate acestea, se pare că ceva totuşi compania sud-coreeană pregăteşte. Informaţiile nu sunt clare, dar cei de la Sammobile au aflat că Samsung lucrează la un dispozitiv care se numeşte Project Valley sau Project V, care are două ecrane. Dispozitivul ar putea să nu fie lansat pe piaţă niciodată, dar, conform zvonurilor, Samsung lucrează totuşi la acest proiect.

Singura întrebare care se pune în acest moment este cât de performant va fi Project Valley, care va avea ecrane pliabile? De-a lungul anilor, pe piaţă au apărut mai multe astfel de dispozitive, Sony a lansat Sony Tablet P, care avea doua ecrane pliabile, mai există pe piaţă telefonul NEC Medias W, care are ecran dublu, şi mai avem şi Kyocera Echo.

Sperăm că totuşi Samsung nu lucrează la un dispozitiv rudimentar! Există posibilitatea ca prin acest proiect comapania să lucreze la dezvoltarea ecranelor AMOLED. Galaxy Note Edge este un exemplu cât de performante sunt aceste ecrane, dispozitivul are două ecrane separate integrate într-un singur display şi arată foarte bine, nu?


Poate te intereseaza si