gadget-uri tp-link

Router-ul mobil TP-LINK M7350 și camera cloud TP-LINK NC200, cele mai utile gadget-uri pentru o vacanță reușită.

TP-LINK recomandă pentru sezonul de vacanță o serie de dispozitive care ușurează accesul la informație și le permit utilizatorilor să fie la zi cu ce se întâmplă în apartament în absența lor. Indiferent dacă vorbim de acces la Internet în spaţiile unde nu ajunge semnalul Wi-Fi, iar cablul LAN nu este o opțiune, de folosirea fără întrerupere a gadget-urilor preferate, chiar și în lipsa unei prize, ori de monitorizarea casei de la distanţă, soluțiile prezentate mai jos sunt indispensabile unei vacanțe fără bătăi de cap.

TP-LINK M7350 – Conexiune neîntreruptă la Internet, indiferent de locație

Folosind ultima generație de rețea 4G LTE, TP-LINK M7350 poate atinge viteze de download de până la 150Mbps, oferind oricui posibilitatea de a se bucura de cele mai bune experiențe de Internet mobil, în România sau în străinătate. Utilizatorii pot folosi dispozitivul pentru a accesa în siguranță Internetul, evitând problemele de securitate reprezentate de folosirea de rețele Wi-Fi necunoscute. Noul router mobil 4G de la TP-LINK este deosebit de ușor de folosit: după introducerea unei cartele SIM 4G se creează automat un hotspot la care se pot conecta smartphone-uri, tablete, laptopuri și alte dispozitive smart. Conexiunea astfel creată poate fi partajată cu până la 15 dispozitive, asigurând condițiile necesare ca utilizatorii să se poată bucura de cele mai noi hărți pentru aplicația de navigare, să descopere informații despre atracțiile turistice sau ofertele de cazare, ori să poată partaja instant cele mai frumoase momente cu familia sau prietenii. Având o baterie puternică de 2550mAh, M7350 poate funcționa timp de 10 ore la capacitate maximă* și 600 de ore în standby. Pentru o flexibilitate suplimentară și o utilizare continuă, dispozitivul poate fi încărcat de la un laptop, cu un alimentator portabil sau folosind adaptorul inclus în pachet. În plus, dispozitivul oferă spațiu de stocare de până la 32GB prin inserarea unui card microSD, permițând partajarea în rețeaua Wi-Fi a pozelor, melodiilor, filmelor și altor tipuri de fișiere aflate pe card.

TP-LINK NC200 – camera cloud pentru a ști cele mai importante lucruri în siguranță

Camera cloud TP-LINK NC200 este un dispozitiv Wi-Fi pentru monitorizarea audio – video a încăperilor. Oferind suport pentru live streaming prin platforma de cloud proprie, permite vizualizarea de la distanță a evenimentelor din casă sau de la birou. Folosind aplicația tpCamera, utilizatorii pot obține imagini în timp real pe orice dispozitiv mobil conectat la Internet. Astfel, utilizatorul își va putea supraveghea casa chiar dacă se află în vacanță sau într-o călătorie de afaceri.  Pe lângă înregistrarea activităților, camera oferă posibilitatea de a crea notificări prin email pentru evenimentele detectate. Prin această funcție de alertă, TP-LINK NC200 oferă un sentiment de siguranță și libertate, pentru ca utilizatorii să se poată bucura de o vacanță fără griji. Mai mult, camera cloud TP-LINK NC200 poate fi folosită și ca range extender, contribuind la extinderea acoperirii semnalului wireless oferit de router. Dispozitivele mobile se pot conecta la hotspot-ul creat de cameră, acesta oferind viteze de acces la Internet de până la 300 Mbps. Datorită design-ului compact și a conectivității wireless, noua cameră TP-LINK NC200 permite o amplasare flexibilă. Cu o interfață ușor de utilizat, configurarea camerei nu necesită cunoștințe tehnice avansate.


Poate te intereseaza si