Flow microsoft

Flow este noul chat pe care Microsoft îl va lansa pentru iPhone.

Microsoft a scăpat pe net informaţia că va lansa un nou chat pentru iPhone, care se va numi Flow şi care le va oferi utilizatorilor posibilitatea de a comunica rapid prin email, fără să mai fie nevoie să completeze câmpurile de subject sau semnătură.

Se pare că Flow seamănă cu orice alt serviciu de trimitere mesaje, dar va fi integrat în Outlook. Chatul apare în inbox alături de celelalte emailuri şi îţi va permite să continui conversaţia mult mai uşor.

Când vei folosi Flow, vei vedea doar conversaţiile din aplicaţie, nu şi mailurile pe care le-ai trimis sau le-ai primit. Această aplicaţie este destinată conversaţiilor cu prietenii sau familia, unde formulările politicoase nu sunt necesare. Astfel, Microsoft face din Outlook un serviciu mai personal.

Flow seamănă foarte bine cu WhatsApp, Viber şi Facebook Messenger şi reprezintă o soluţie convenabilă pentru cei care sunt legaţi de Outlook. Microsoft nu a dezvăluit încă în mod oficial serviciul, dar a publicat o descriere a acestuia pe pagina “Microsoft Confidential”. Userul de Twitter @h0x0d a reuşit să facă un screenshot descrierii înainte ca aceasta să fie ştearsă.


Poate te intereseaza si