Surpriza zilei: Nokia lansează prima lor tabletă – Nokia N1.

Cu toții știm despre marea schimbare pe care cei de la Microsoft au realizat-o de curând și anume să renunțe la brand-ul Nokia, proaspăt cumpărat, pentru a lansa telefoane sub un alt brand mai personal – Microsoft Lumia.

ADIO NOKIA, DAR RĂMÂN CU TINE – BRANDUL DISPARE DE PE PIAȚA TELEFOANELOR MOBILE.

Diferențe foarte mari între vechile telefoane Nokia Lumia și actualele telefoane Microsoft Lumia nu există și nici nu cred că vor exista, totul fiind o chestiune strict de imagine.

Foarte mulți s-au gândit că odată cu această schimbare, brandul Nokia va muri. Ei bine, se pare că nu și mai repede decât ne-am fi așteptat aceștia vor reveni pe piață.

De data aceasta, Nokia nu vor mai fi producători de telefoane inteligente ci de tablete.

La începutului lui 2015,mai exact înainte de anul nou Chinezesc,  Nokia va lansa în China prima lor tabletă – Nokia N1.

Nokia N1

Cei de la Nokia au anunțat astăzi în cadrul unui eveniment din Helsinki, noua lor tabletă – Nokia N1.Surprinzător, Nokia N1 va rula de pe Android 5.0, cel mai dorit update de până acum.

Nokia N1 vine cu un display de 7,9 inch In-Cell, un strat protector Gorilla Glass 3 şi un panou IPS cu o rezoluţie de 2048 x 1536 pixeli. Din punct de vedere hardware Nokia N1 este bazată pe o soluţie Intel Atom Z3580 cu arhitectură pe 64 de biţi şi o frecvenţă de 2,3 GHz, însă, în mod curios, Nokia a optat pentru un model particularizat care foloseşte soluţia grafică PowerVR G6430.

nokia n1 profil

Nokia N1 vine cu o capacitate de memorie internă de 32 GB  şi o baterie cu o capacitate de 5300 mAh.

La capitolul camere foto avem senzori de 8, respectiv 15 MP.

Carcasa tabletei este fabricată din aluminiu şi va fi disponibilă în două culori, argintiu sau gri, iar designul aduce foarte mult cu mini tableta celor de la Apple – iPad Mini.

nokia-n1 carcasa

Pentru început, tableta va fi disponibilă doar în China, urmând ca într-un viitor cât mai apropiat să apară și în alțe țări.

Prețul lui Nokia N1 va fi de aproximativ 250 dolari.

Prezentare video Nokia N1 – Tableta

Poate te intereseaza si